Un prunc înfășat a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului pentru noi

Odinioară, a fost în Italia un cutremur de pământ atât de puternic, încât casele, turnurile și zidurile cetăților au căzut și au ucis foarte mulți oameni. În acel timp, s-au arătat pe cer multe semne înfricoșătoare. Oști de foc mergeau de la miazănoapte la răsărit și de la răsărit la apus. Oamenii, văzând niște lucruri […]
O minune mare şi necunoscută

Un fapt adevărat povestit de o călătoare care se afla în avionul ce se întorcea de la Sfintele Locuri, în 29 august 2003… Era vineri dimineaţa, 29 august 2003. Am plecat cu o greutate în inimă din Ierusalim spre Tel Aviv, ca să ne îmbarcăm spre Atena. Am petrecut extraordinar. În ziua precedentă am sărbătorit […]
Monahul care și-a scos mama din iad în chip minunat

Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche. […]
Mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena este caldă ca mâna unui om viu

Cinstitele ei moaşte au fost proslăvite de Dumnezeu cu darul minunilor şi cu mireasma cerească. Astăzi, cinstitele ei moaşte sunt răspândite în toată lumea. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos, unde se află mâna stângă. Pentru dragostea ei cea nemărginită pe care o avea către Mântuitorul, Sfânta Maria Magdalena […]
„Sfântă Xenia, ajută-mă să-mi găsesc jumătatea!”

Prima minune care s-a întâmplat în viața mea prin mijlocirea Sfintei Xenia, a fost chiar primul meu pelerinaj la cimitirul Smolensk. Eu locuiesc într-o suburbie a orașului Sankt-Petersburg și regiunea insulei Vasilievski nu îmi este cunoscută. Am mers împreună cu sora, închipuindu-ne doar aproximativ cum anume vom ajunge la cimitirul Smolensk. În acea zi tramvaiul […]
27 august: Sfântul Fanurie – sfântul care află lucrurile pierdute

Credincioșii ortodocși au o varietate de tradiții atunci când vine vorba să mulțumească unui sfânt care le-a mijlocit sau a făcut o minune ca răspuns al unei rugăciuni. Unii fac donații în bani bisericilor care au drept ocrotitor sfântul respectiv. Alții călătoresc pe întreg globul pământesc ca să se închine la moaștele sfântului. Alții își […]
VIDEO: Salvare miraculoasă în Grecia. Un feribot a găsit o fetiță de trei ani luată de curenți și dusă în larg

Operațiune de salvare ieșită din comun în Grecia. Un copil de trei ani, aflat pe un colac gonflabil, a fost luat de curenții marini și a ajuns rapid prea departe în larg pentru ca salvamarii să ajungă la el.Incidentul a avut loc în vestul Greciei. Σεξ με προφυλάξεις , δεν κάνετε όλοι για γονείς… Publicată […]
„Liniștea a revenit în familia noastră și asta se datorează milei Maicii Domnului”

Doamne ajută! Nu mă pricep și nu am cuvinte să mulțumesc și să povestesc așa cum ar trebui despre mila Maicii Domnului față de familia noastă. Mă numesc Maria, sunt din București și abia în urmă cu doar câțiva ani m-am apropiat de biserică. În anul 2015 treceam printr-o perioadă foarte grea a vieții mele. […]
O icoană a Maicii Domnului lăcrimează din luna februarie într-o biserică din Rusia

O icoană a Maicii Domnului aflată într-o biserică deteriorată din satul Urusovo din provincia Tula, la 125 de mile sud de Moscova, a fost recent descoperit că lăcrimează mir. S-a observat pentru prima dată că Icoana Maicii Domnului din Biserica Arhanghelului Mihail lăcrima pe 8 februarie, relatează 1tulatv.ru .De atunci, icoana a lacrimat la fiecare […]
Acest mare sfânt a salvat insula Corfu de ciumă în anul 1673: iată ce lucru neașteptat a făcut sfântul

Epidemia de ciumă din anul 1673 a pustiit insula Corfu fără milă și în toiul dezastrului s-a oprit brusc și în chip de neînțeles. Din bisericile și casele de pe insulă se înălțase rugăciune neîncetată către Dumnezeu și, cu trei nopți înainte de potolirea molimei, în vârful clopotniței a apărut o lumină strălucitoare. Înlăuntrul luminii, […]