Sfântul Nichifor cel Lepros era înălțat ca la un metru în văzduh, rugându-se cu mâinile ridicate

Părintele Evmenie a povestit că într-o seară, după ce l-a pregătit pe Părintele Nichifor de culcare, a mers și el în chilie să se odihnească. Dar nu putea dormi. Avea o mare neliniște că poate n-a făcut ceva cum trebuie sau că n-a stins focul în chilia Cuviosului. Acestea și multe altele îi treceau prin […]
Ia niște aghiasmă și puțină anafură și, dacă va fi voia lui Dumnezeu, te vei vindeca

Următorul episod l-am aflat de la Nicolae Kabunda, catehetul parohiei Sfinţii Arhangheli din oraşul Kazobalesau. Acest oraş este în sudul statului Congo, aproape de graniţa cu Zambia. În urmă cu doi ani s-au construit aici de către firma de construcţii a Misiunii Apostolice din Kolwezi o biserică mare, o şcoală, baptisteriu şi o casă parohială. […]
A fost la furat, dar ce a văzut l-a făcut de s-a călugărit! (poveste reală)

În timpul stăpânirii turceşti în Grecia şi chiar după eliberare, o bucată de vreme, munţii şi pădurile erau pline de tâlhari. Din când în când, câte o ceată ajungea şi la Muntele Athos şi prăda mai ales casele izolate ale monahilor. Astfel, într-una din zile, câţiva tâlhari în frunte cu un vestit borfaş cu numele […]
Minunile Sfântului Dimitrie cel Nou

Prezenţa Sfântului Dimitrie cel Nou în centrul oraşului Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte celor ce se roagă cu credinţă Lui. Mijlocirile făcute de sfinţi pentru oamenii care le cer ajutorul aduc alinare sufletelor şi trupurilor. Multe fapte minunate s-au petrecut şi la racla moaştelor Cuviosului Dimitrie […]
Maica Domnului a alungat gripa cea aducătoare de moarte

Gheorghia Moraitis din Mesolonghi povesteşte: „În anul 1918 s-a abătut peste Mesolonghi o gripă mortală. În ciuda tuturor strădaniilor depuse de medici, gripa se transmitea de la unul la altul şi după câteva zile oamenii mureau răpuşi de boală. În fiecare zi mureau câte douăzeci şi cinci-treizeci de persoane, pe care le transportau carele şi […]
Cuvioasa Parascheva aude rugăciunea tuturor, oriunde s-ar afla

A auzit Cuvioasa Parascheva rugăciunea tuturor, dăruind, după taina rânduielilor divine, flori ale bucuriilor imediate sau mai îndepărtate, ca nişte cununi ale răbdării. Aici s-au adăpat cu putere şi speranţă orfani, văduve, studenţi, soţii înlăcrimate, purtând jugul căsniciei împletit cu durere, suferinzi în haina disperării sau a resemnării, nedreptăţiţi osândiţi de semenii lor, tineri căsătoriţi […]
Mărturia despre întâlnirea Părintelui Andrei din Sfântul Munte cu Maica Domnului

Părintele Andrei a ajuns la Mănăstirea Sfântului Pavel din Muntele Athos în august 1934. Atunci a fost făcut călugăr, iar în 1960 a devenit egumen. Împuternicirea lui ca egumen a fost împărţită în două perioade: din mai 1960 până în 10 iunie 1962 şi din 6 martie 1969 până la 21 octombrie 1974. După ce […]
Maica Domnului răsplătește mila arătată celor adormiţi

O soră medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon Aghioritul, care locuieşte la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele: – Aveam scleroză în plăci şi mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care […]
„Maica Domnului a venit la patul meu, mi-a spus să mă ridic, că nu sunt bolnav, și să fac mănăstirea”

Pe Valea Prahovei, la Busteni, in marginea padurilor vesnic verzi de sub Caraiman, a trait calugarul Gherontie Puiu, omul caruia Maica Domnului i-a poruncit sa ridice o manastire la poalele Bucegilor. Cu multa stradanie si indarjire a reusit sa-si indeplineasca visul. Azi, pe dealul numit de localnici Palanca, intr-o zona rupta din Rai, se ridica […]
Să spui: Slavă Ție, Dumnezeule, pentru toate!, mi-a spus zâmbind îngerul meu

În somn am văzut că am mers în Rai și un înger a venit să mă însoțească. Mergeam unul lângă altul printr-o încăpere uriașă plină de îngeri. Povățuitorul meu s-a oprit la primul post de lucru și mi-a spus: – Aici este Secția de Primire. Aici primim toate cererile, sub formă de rugăciune, care merg […]