fbpx

Sfântul Nichifor cel Lepros era înălțat ca la un metru în văzduh, rugându-se cu mâinile ridicate

Părintele Evmenie a povestit că într-o seară, după ce l-a pregătit pe Părintele Nichifor de culcare, a mers și el în chilie să se odihnească. Dar nu putea dormi. Avea o mare neliniște că poate n-a făcut ceva cum trebuie sau că n-a stins focul în chilia Cuviosului. Acestea și multe altele îi treceau prin minte.

Astfel că s-a ridicat și s-a îndreptat spre chilia Părintelui Nichifor. Ca să nu-l deranjeze, în caz că acesta adormise, a socotit că era mai bine să nu bată la ușă, nici să ceară binecuvântarea: „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, miluiește-ne pre noi”, așteptând să primească răspunsul „Amin” ca să intre, după cum se obișnuiește între monahi.

Deci a deschis cu băgare de seamă ușa, și ce i-a fost dat să vadă?! Părintele Nichifor era înălțat ca la un metru în văzduh, rugându-se cu mâinile ridicate. Chipul său strălucea mai puternic decât soarele. Zărind această priveliște cu adevărat înfricoșată, Părintele Evmenie a închis cu mare atenție ușa, fără să spună un cuvânt și s-a întors îndată la chilie. Acolo a căzut cu fața la pământ și a început să plângă cu amar, cugetând că poate l-a mâhnit pe Cuvios pentru că nu a bătut la ușă și l-a văzut în acea minunată și tainică stare. Dar plângea și de bucurie, pentru că văzuse cu ochii săi cât de mare și de îmbunătățit era Părintele său duhovnicesc.

Dimineața, mergând după cum obișnuia să-i slujească, i-a pus metanie până la pământ și i-a cerut iertare pentru nebăgarea de seamă. Acela, cu un ușor surâs, l-a iertat îndată și i-a spus să nu destăinuie nimănui cele văzute, câtă vreme el se va afla în viață.

Foto credit: icoană pe lemn realizată de pictorul iconar Ovidiu Vasile

Sursa: Simon Monahul, Sfântul Nichifor Leprosul, Făcătorul de minuni, Editura Iona, București, 2017, pp. 13-14

Donează pentru
Asociația Triadikon

Suntem o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, cu beneficiu public, al cărei scop este sprijinirea materială și duhovnicească a persoanelor aflate în nevoi, publicarea de cărți, articole, materiale video, organizarea de conferințe și expoziții, pelerinaje, implicarea în activități de educație a tinerilor.

Vom folosi gestul tău filantropic pentru a continua acest proiect, a-l dezvolta și a bucura cât mai multe suflete de vestea cea bună adusă în lume de Domnul nostru Iisus Hristos!

Numele donatorilor vor fi pomenite în Sfântul Munte Athos la Sfânta Liturghie.

Transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Triadikon

Cod fiscal: RO38581032

Cont LEI: RO69 BTRL RONCRT 0400844901

Cont EURO: RO19 BTRL EURCRT 0400844901

Cont DOLARI: RO23 BTRL USDCRT 0400844901

Cod SWIFT: BTRLRO22

Banca: Banca Transilvania S.A.

Paypal/Card bancar fără cont Paypal:

Domnul să vă răsplătească jertfa!

Facebook
WhatsApp
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *