Odinioară, a fost în Italia un cutremur de pământ atât de puternic, încât casele, turnurile și zidurile cetăților au căzut și au ucis foarte mulți oameni.
În acel timp, s-au arătat pe cer multe semne înfricoșătoare. Oști de foc mergeau de la miazănoapte la răsărit și de la răsărit la apus. Oamenii, văzând niște lucruri groaznice ca acestea, socoteau că s-a apropiat sfârșitul lumii și că vine înfricoșata judecată a lui Dumnezeu.
Dar, într-acea vreme, într-o cetate ce se chema Cremon, un prunc mic, înfășat, ce se afla încă culcat în leagăn, prin rânduiala lui Dumnezeu, a început a grăi cu cuvinte, rostind următoarele: „Am văzut pe Preasfânta stând înaintea lui Hristos, Fiul său. Ea se roagă lui Dumnezeu, să nu piardă lumea.”
După aceea, pruncul acela iar a tăcut și n-a mai grăit până când a sosit vremea să grăiască, de obicei, pruncii.
Părintele Nicodim Măndiță
Sursa: Minunile Maicii Domnului, Ed. Agapis.