fbpx

Acatistul Sfântului Nectarie din Eghina, Făcătorul de Minuni

Cosmetice terapeutice din Muntele Athos și de la Mănăstirea Maicii Domnului din Grecia

Cu fiecare achiziție susțineți Asociația Triadikon!

Sfântul Ierarh Nectarie este socotit de mulți sfântul vremurilor noastre, sfântul smeritei-cugetări și al îndelungii-răbdări, al nevoinței, al dragostei și al înțeleptelor sfaturi duhovnicești. Cinstit de toată creștinătatea ortodoxă, dragostea pentru acest sfânt depășește însă granițele ortodoxiei. Mulți oameni de alte credințe au fost atinși la inimă de pilda vieții lui, lăsându-se mai apoi călăuziți la limanul cel mântuitor al ortodoxiei. Acatistul Sfantului Nectarie este o rugăciune care atunci cand este rostită cu credință, se face adevărat balsam peste rănile sufletești ale celor ce merg pe calea pocăinței, Sfântul Nectarie mijlocind pentru ei fără preget la tronul dumnezeirii.

Rugăciunile începătoare:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne pe noi. Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești; vistieria bunătăților, și dătătorule de viață, vino și te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. De 3 ori.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește, de 3 ori.

Slavă… Și acum…

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa si pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Amin.

Facere a Monahului Gherasim Mikraghiananitul

Condacul 1, glasul al 8-lea. Apărătoare Doamnă…

Rar, și cu glas dulce. După care citesc cu trezvie, cu evlavie, cu luare aminte și cu umilință icoasele și condacele următoare.

Pe astrul cel nou-luminător al Ortodoxiei, și pe-al Bisericii nou zid de apărare, întru bucuria inimii să-l lăudăm, căci slăvit fiind cu lucrarea Duhului, izvorăște harul cel bogat al tămăduirilor, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Nectarie.

Icosul 1

Om de cele cerești cugetător te-ai arătat în lume Nectarie, arhiereule al lui Hristos, căci ai petrecut viață neprihănită; curat, cuvios și de-Dumnezeu-însuflat, întru toate dăruit; pentru aceasta, de la noi auzi unele ca acestea:
Bucură-te, prin care cei credincioși se înalță,
Bucură-te, prin care vrăjmașii se minunează;
Bucură-te, a înțelepciunii cupă aurită,
Bucură-te, furtună împotriva răutății nou-pornită;
Bucură-te, sfânt lăcaș al dumnezeieștii lucrări,
Bucură-te, carte de-Dumnezeu-întipărită a viețuirii celei noi;
Bucură-te, că în zilele noastre cu sfinții din vechime te-ai întrecut,
Bucură-te, că de cele materiale înțelepțește te-ai osebit;
Bucură-te, al credinței semn de biruință strălucitor,
Bucură-te, al harului cucernic mijlocitor;
Bucură-te, prin care Biserica se slăvește,
Bucură-te, prin care insula Eghina se veselește;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 2-lea

Cu ochii minții, încă de tânăr, cercetat-ai dumnezeiasca rază; de care sufletul fiindu-ți răpit, lumina dumnezeieștilor porunci ai urmat, cuvioase, din tinerețe cântând lui Hristos: Aliluia.

Icosul al 2-lea

Călăuzit de frica lui Dumnezeu, de cele dumnezeiești cugetătorule, ai ajuns în Cetatea lui Constantin, în care cugetând la cele de sus, te-ai arătat plin de cugetare dumnezeiască, veselindu-i cu cuvintele tale pe cei ce îți strigă ție unele ca acestea:
Bucură-te, viță a veșniciei,
Bucură-te, nectar al ambroziei;
Bucură-te, al Mântuitorului slujitor însuflat,
Bucură-te, că părinților de demult ai urmat;
Bucură-te, piatra cea nou-sculptată a zidirii cugetătoare,
Bucură-te, cununa cea nou-împletită a Bisericii dreptslăvitoare;
Bucură-te, că ai apărut în lume ca un trandafir nou-înflorit,
Bucură-te, că te-ai arătat oamenilor ca un dar de la Dumnezeu primit;
Bucură-te, nou astru al credinței norodului,
Bucură-te, făclie a slavei Ziditorului;
Bucură-te, cameră de taină a obiceiurilor cerești,
Bucură-te, pecete a cinstitelor virtuți îngerești,
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 3-lea

Slava înțelepciunii din toată inima râvnind-o și căutând-o din tinerețile tale, pe Hristos L-ai rugat cu lacrimi fierbinți ca să te împodobească cu frumusețea ei; și aflându-ți dorirea, Nectarie, cu credință ai strigat: Aliluia.

Icosul al 3-lea

Te-ai bucurat cu sufletul, ca părinții cei de demult Vasilie și Grigorie, de dobândirea învățăturilor la Athena. Pentru aceea, plini de bucurie înaintea harismelor tale, îți strigăm așa:
Bucură-te, fiu al cereștii lumini,
Bucură-te, dulce pom al bunei-cinstiri;
Bucură-te, că ai biruit înșelăciunea celor lumești,
Bucură-te, că cele dumnezeiești nu ai încetat să dorești;
Bucură-te, minte de-Dumnezeu-purtătoare, plină de înțelesuri dumnezeiești,
Bucură-te, cărbune al Dumnezeiescului Duh, foc aprins al cugetării creștinești;
Bucură-te, cel ce viață neîntinată ai viețuit,
Bucură-te, cel ce înșelăciunea lui Veliar ai strivit;
Bucură-te, cel ce iubirea lui Hristos ai primit,
Bucură-te, cel în care binele a înflorit;
Bucură-te, noul zid de sprijin al celor credincioși,
Bucură-te, săgeată vătămătoare a celor dușmănoși;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 4-lea

Cu râvna cea dumnezeiască a Cuvioșilor Părinți, dorind viața cea asemenea Îngerilor, în Hios ai îmbrăcat cereasca schimă a monahilor, și pe vrăjmașul l-ai despuiat, pururea cântând Domnului: Aliluia.

Icosul al 4-lea

Auzit-a Arhiereul Cel dintru înălțime rugăciunea ta, strigat-ai către Dânsul din toată inima ta. De aceea, degrabă a liniștit apele mării și furtuna a potolit. Văzând acestea, cei ce au fost salvați prin rugăciunile tale, cu mulțumire și credință îți cântă unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce de la Dumnezeu ne-ai fost trimis vindecător;
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor;
Bucură-te, astrul cel nou al Bisericii, prealuminat;
Bucură-te, că în ceata Sfinților ai intrat;
Bucură-te, vas neprețuit al darurilor cerești;
Bucură-te, grădină înflorită a fericitelor virtuți îngerești;
Bucură-te, cel ce furtuna mării o liniștești;
Bucură-te, că strigătul hulitorilor îl potolești;
Bucură-te, noule ales al lui Hristos;
Bucură-te, al virtuților grădinar cuvios;
Bucură-te, iubitorule de viață duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai fost răsplătit cu bucuria cerească;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 5-lea

Sfânt Ierarh te-ai arătat, în aceste vremuri de pe urmă, vrednic de cinstire ca oarecând sfinții cei de demult. Căci în același chip ca și ei viața ți-ai petrecut și slăvite minuni ai săvârșit, izbăvindu-i din toate necazurile pe cei care cântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Arhiereu înțelept, ales de Dumnezeu te-ai arătat cu adevărat în țara Egiptului, păstor luminat al Pentapolisului, aler­gând, ca oarecând marele Pavel, spre viața în Hristos. De aceea, și cei credincioși, cunoscând virtuțile tale, cu glas de bucurie cântă unele ca acestea:
Bucură-te, a cetății mărire;
Bucură-te, a evlaviei fire;
Bucură-te, cel asemenea cuvioșilor pustiei;
Bucură-te, podoaba cea nouă a preoției;
Bucură-te, vas al blândeții și tezaur al iubirii;
Bucură-te, dătător al păcii și izvorâtor al milei;
Bucură-te, că Bisericii te-ai arătat strălucitor;
Bucură-te, că celor cuvioși te arăți îndrumător;
Bucură-te, chip al trăirii celei neprihănite;
Bucură-te, candelă a îndumnezeirii primite;
Bucură-te, arhiereu desăvârșit, care celor înalte slujești;
Bucură-te, cuvântător neîntrecut al celor dumnezeiești;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 6-lea

Văzut-au creștinii din toată Biserica Egiptului că ești un adevărat propovăduitor al Evangheliei. Pentru aceea, mulțimea credincioșilor, ce ascultau cuvântul învățăturii tale, gândeau că au dobândit un nou Părinte Sfânt, care cu putere învață. Și împreună cu tine nu încetau să cânte Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-ai și în pământul elen, asemenea unui nou apostol, luminând inimile credincioșilor cu focul sfintelor învă­țături și cu razele vieții tale, Sfinte Nectarie. Pentru aceasta, luminați fiind și noi de strălucirea ta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, luminător al Bisericii Domnului;
Bucură-te, trâmbița cea tare a adevărului;
Bucură-te, cel ce ai avut râvna Apostolilor;
Bucură-te, izvor al harului și al vindecărilor;
Bucură-te, orator îndumnezeit al cuvintelor vieții;
Bucură-te, că pline de har sunt omiliile tale, înțelept al cetății;
Bucură-te, cel ce cureți sufletele de robia patimilor;
Bucură-te, că potolești pornirile cele rele ale inimilor;
Bucură-te, mare învățător al credincioșilor;
Bucură-te, ascet tare, lui Hristos următor;
Bucură-te, că mulți creștini ai îndrumat;
Bucură-te, că sufletele, spre Hristos le-ai îndreptat;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 7-lea

Mare între Ierarhi și înțelept între învățători, dar și smerit ascet al lui Hristos n-ai încetat a fi, Sfinte Ierarhe Nectarie. De aceea, părinte duhovnicesc al celor ce se pregăteau pentru slujirea preoțească ai fost chemat. Cu ei împreună, te slăvim și cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nectar al dreptății și fruct de viață sfântă, căii dumnezeiești ai urmat și norului duhovnicesc, iar pe noi, cei aflați la vremuri de strâmtoare, neîncetat ne-ai izbăvit. Pentru aceasta, sufletele noastre se bucură, când îți cântă ție unele ca acestea:
Bucură-te, cărare a bucuriei;
Bucură-te, adiere a veșniciei;
Bucură-te, cel ce izvorăști apele harului;
Bucură-te, cel ce ai pecetluit gura balaurului;
Bucură-te, primăvara sfințeniei, ce alungi iarna din gând;
Bucură-te, strălucire ce luminezi întunericul cel adânc;
Bucură-te, cel ce încurci gândurile celor păcătoși;
Bucură-te, cel ce bucuri inimile celor credincioși;
Bucură-te, sprijin al dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicitor al ereziilor;
Bucură-te, căderea defăimătorilor;
Bucură-te, vindecător al bolnavilor;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 8-lea

Străine minuni, Părinte, izvorăsc din mila ta cea mare și îi ridică pe cei aflați în dureri. De aceea, și la sfânta ta mănăstire, fără încetare sosește mulțime de lume, cerând vindecarea și izbăvirea de boli, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Liman izbăvitor, în insula Eghina, este mănăstirea ta, Sfinte. Aici, sufletele monahiilor le-ai condus duhovnicește spre mântuire și le-ai îndreptat cu înțelepciune spre Hristos. Pentru aceasta, neîncetat se vor ruga, către tine zicând:
Bucură-te, a minții sfântă lucrare;
Bucură-te, ocean de răbdare;
Bucură-te, chip viu al smereniei;
Bucură-te, tezaur sfânt al curăției;
Bucură-te, candelă a nevinovăției și chivot al nepătimirii;
Bucură-te, locaș al virtuților și chivot al cumpătării;
Bucură-te, că spre Dumnezeu călăuzești mănăstirea ta;
Bucură-te, că toată puterea și râvna ți-ai pus pentru ea;
Bucură-te, al Eghinei strălucit veghetor;
Bucură-te, că îndată credincioșilor le dai ajutor;
Bucură-te, că pe mulți din primejdii i-ai salvat;
Bucură-te, că pe amăgitorul în prăpastia cea adâncă l-ai aruncat;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 9-lea

Pline de har sfânt și de bună mireasmă duhovnicească sunt Sfintele tale Moaște. Mirul ce izvorăște din ele bine înmiresmează, nu doar sfânta ta mănăstire, ci și întreaga insulă a Eghinei, sfințindu-i pe aceia care nu încetează a cânta: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Sfintele tale Moaște sunt izvorâtoare de har și de bogate daruri cerești. Mulțime de bolnavi sunt vindecați și cei slăbănogi îndreptați. De aceea și noi, împreună cu dânșii, cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, scăldătoarea vindecărilor;
Bucură-te, dezlegarea suferințelor;
Bucură-te, cel ce degrabă alergi în ajutor;
Bucură-te, că în vis sau în chip tainic te arăți tuturor;
Bucură-te, fântână ce părintească iubire izvorăști;
Bucură-te, liman al bucuriei sufletești;
Bucură-te, că de îngrozitorul cancer pe mulți i-ai vindecat;
Bucură-te, că demonilor rană de mult plâns le-ai dat;
Bucură-te, cel ce trufia înțelepciunii lumești ai îngenunchiat;
Bucură-te, că în chip minunat pe credincioși i-ai ajutat;
Bucură-te, podoaba de mult preț a ierarhilor;
Bucură-te, cel ce luminezi mintea neștiutorilor;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 10-lea

Ajutor și acoperitor te numesc toți credincioșii care s-au îndulcit de hrana binefacerilor tale. Căci, dintre cei ce te-au chemat cu credință, nici unul nu a rămas nemângâiat prin harul tău. De aceea, toți cu bucurie cântă: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vestea minunilor tale s-a răspândit pretutindeni, purtătorule de Dumnezeu. Iar tu, și celor de departe degrabă le-ai venit în ajutor, salvându-i de primejdii și de necazuri. De aceea, către tine aleargă zicând:
Bucură-te, că Mare ai fost numit între Părinți;
Bucură-te, că loc de cinste ai între sfinți;
Bucură-te, că la fel cu cei de demult ești lăudat;
Bucură-te, că între Sfinții Părinți ai fost încununat;
Bucură-te, triumf al credinței, zid de apărare al creștinilor;
Bucură-te, izvor al harului, rușinarea necredincioșilor;
Bucură-te, cel ce ne descoperi slava adevărului;
Bucură-te, cel ce amuțești gura păcătoșilor;
Bucură-te, bucuria și puterea credincioșilor;
Bucură-te, sprijinul și întărirea sufletelor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos se slăvește;
Bucură-te, cel prin care diavolul se stârpește;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 11-lea

Cântări de mulțumire nenumărate îți înălțăm ție, Sfinte, noi cei ocrotiți sub acoperământul tău. Căci, în toate ne­cazurile noastre, degrabă ai venit să ne alungi tristețea. De aceea, cu ajutorul tău, Îl slăvim pe Hristos cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ai ars zelul demonilor, cu flăcările minunilor tale și cu osârdie ai venit în ajutorul credincioșilor. În suferințe grele, le-ai stins durerea și de mulțime mare de boli i-ai vindecat. Pentru aceea, cu evlavie rostesc unele ca acestea:
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, spaima demonilor;
Bucură-te, că pe cei chinuiți de friguri i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai îndreptat;
Bucură-te, cel ce cu apă ai umplut fântâna secată;
Bucură-te, că ai binecuvântat Eghina, prin rugăciune neîncetată;
Bucură-te, că prin tine, mila lui Dumnezeu se arată;
Bucură-te, cel ce seceta ai oprit și ai dat ploaie bogată;
Bucură-te, izvorul harului nesecat;
Bucură-te, stea care pe toți i-ai luminat;
Bucură-te, cel ce al mănăstirii iscusit duhovnic te-ai arătat;
Bucură-te, că de la monahii imne de laudă auzi neîncetat;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 12-lea

Harul Mângâietorului cu bogăție se re­varsă prin sfintele tale Moaște și, asemenea unui izvor nesecat, adapă su­fletele chinuite și vindecă bolile trupești ale celor ce cântă ne­în­cetat către Domnul: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând împreună cu cetele cele îngerești imnul Treimii Celei Întreit Sfinte, privește dintru înălțime și spre noi, păcătoșii, și cu milostivirea ta cea mare, nu înceta să ne ajuți pe cei ce cu credință cântăm către tine unele ca acestea:
Bucură-te, fiu al Silivriei;
Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, mândria Eghinei;
Bucură-te, păzitorul Eladei;
Bucură-te, chip și model de cucernic ierarh;
Bucură-te, pavăză și scăpare pentru orice monah;
Bucură-te, luceafărul cel nou al Bisericii;
Bucură-te, darul prin care se întăresc cei cucernici;
Bucură-te, cel prin care patimile se curățesc;
Bucură-te, că oamenii prin tine pe Dumnezeu Îl slăvesc;
Bucură-te, apărător neobosit al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic mijlocitor către Creator;
Bucură-te, Părinte Nectarie.

Condacul al 13-lea

O, preabunule părinte, luminător al ortodocșilor, ierarhule al lui Hristos, Sfinte Nectarie! Stând în fața Tronului lui Dum­nezeu, roagă-te neîncetat, pentru iertarea păcatelor noastre și pentru întoarcerea noastră spre înfierea harului. Căci neîncetat către Mântuitorul cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăși zicem Icosul 1: Om purtător al bucuriilor celor cerești…

Apoi Condacul 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați…

 

Rugaciuni care se citesc dupa Acatistul Sfantului Nectarie (dupa nevoia fiecaruia):

 

Rugăciune către Sfântul Nectarie pentru întreaga lume:

Doamne Iisuse Hristoase, Ţie ne închinăm şi Ţie îţi mulţumim din adâncul inimii, pentru că, din dumnezeiasca Ta dragoste, ne-ai dăruit nouă mulţime mare de sfinţi, ca să ne fie nouă pilde, ca să mijlocească şi să se roage pentru noi, şi, prin lucrările lor minunate, prin viaţa şi minunile lor, să slăvească preacinstitul şi de mare cuviinţă Numele Tău.

Binecuvântează, Doamne, praznicul acesta pe care îl săvârşim astăzi spre cinstirea sfântului, slăvitului Părintelui nostru, Nectarie, Episcopul Pentapolei, făcătorul de minuni.

Tu, Doamne, cel ce întru sfinţi te odihneşti, învredniceşte-ne ca Sfântul Nectarie să se facă nouă scară, pe care suindu-ne să ne apropiem de Tine, şi să luăm de la Tine Harul Tău, mila Ta cea mare, şi dumnezeiasca Ta binecuvântare.

Primeşte, Preasfinte Stăpâne, mijlocirile şi rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Nectarie, pentru că, fiind noi nevrednici să ne rugăm nemijlocit Ţie, veşnicul Împărat al slavei, alergăm către Sfântul nostru apărător, Nectarie, zicându-i:

Sfinte al lui Dumnezeu Nectarie, cel tare în credinţă şi pildă de răbdare şi stăruinţă, de smerită-cugetare şi nerăutate, cu evlavie cinstim sfânta ta pomenire şi te rugăm pe tine, cel ce cu nedreptate ai fost defăimat și cumplit ai fost încercat în prigoane și în izgonirea din Alexandria, iartă-i pe prigonitorii tăi ce s-au mutat din lumea aceasta, iar pe noi apără-ne și păzește-ne de tot răul și alunecarea.

Mijlocește, Sfinte Nectarie, către Domnul Dumnezeu, pentru întărirea și propășirea Patriarhiei României, a Întâistătătorului acesteia, a clerului și a turmei sale.

Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, ca Domnul și Mântuitorul și Izbăvitorul nostru să-i întărească în credința ortodoxă prin dumnezeiasca Sa putere și al Său har pe cei mici și pe cei mari; să-i călăuzească pe cei tineri și să-și reverse cu îmbelșugare bunătățile Sale peste poporul nostru.

Sfinte al lui Dumnezeu Nectarie, Tu care cu atâta evlavie ai cinstit-o pe Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru, fă-te rugător smerit al ei, ca să acopere și să apere poporul nostru și să aducă în lumea întreagă pace, bună înțelegere și dragoste, spre slava numelui Preasfintei Treimi. Amin.

O minune a Sfântului Ierarh Nectarie în România:

„Cu două luni în urmă, mătușa prietenei noastre M. s-a dus să se închine la Sfântul Nectarie în Eghina.

Când a ajuns acolo, a văzut că sunt foarte mulți închinători la Sfântul, toți fiind români.

O altă doamnă din Grecia ce știa puțină română și puțină engleză se miră de mulțimea mare de români, și a întrebat-o pe o doamnă din România cum de veniseră în număr așa de mare să se închine în micuța Eghina.

Răspunsul pe care l-a primit a fost următorul:

«Noi suntem dintr-un sat din România care nu avea preot. L-am rugat pe Mitropolitul nostru să trimită un preot ca să ne boteze copiii, să liturghisească, să ne împărtășim, iar copiii noștri să poată fi cununați, dar răspunsul său a fost că nu are pe cine să trimită.»

«În cele din urmă însă, a venit un preot, și din ziua aceea am început să ne spovedim, să ne împărtășim, acel preot ne-a botezat copiii, s-au cununat și câtiva tineri, și toate au mers bine timp de o lună, când acel preot a plecat din satul nostru.»

«Rămânând din nou fără preot, am început să-i trimitem scrisori Mitropolitului nostru, cerându-i să ne trimită un alt preot, dar răspunsul a fost același, și anume că nu poate să ne trimită nici un preot.»

«Până la urmă, câțiva oameni din sat au mers la Mitropolit pentru a protesta în legătură cu această situație.

«Când au ajuns acolo, Mitropolitul le-a spus că nu are destui preoți în mitropolia sa, și că nu are cum să-i ajute, dar oamenii i-au răspuns că l-ar putea trimite pe cel pe care îl trimisese mai înainte.»

«Când a auzit aceasta, Mitropolitul le-a zis cu uimire că nu el nu trimisese pe nimeni la ei în sat.»

«- Păi cum să nu trimiteți, i-au răspuns oamenii. A venit un preot și a rămas la noi o lună întreagă. Ne-a spovedit, ne-a împărtășit, a făcut cununii…!»

«Mitropolitul a susținut atunci și mai hotărât că el nu avea habar de toate acestea, și i-a îndemnat să se uite cum s-a semnat acel preot pe certificatele de botez și de cununie, sau în registrele parohiei.»

«Când oamenii s-au întors în sat și au deschis unul din registrele parohiei, au văzut că semnătura preotului era într-o limbă pe care ei nu o cunoșteau. S-au întors de îndată la Mitropolit, iar acesta când a văzut semnătura a rămas mut. În limba greacă erau scrise următoarele: + Nektarios, Episcop de Pentapoleos.»”

Este rândul tău! Dacă ți-a fost de folos Acatistul Sfantului Nectarie, împărtășește-ne câteva gânduri în secțiunea de comentarii. Îți mulțumim!

Donează pentru
Asociația Triadikon

Suntem o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, cu beneficiu public, al cărei scop este sprijinirea materială și duhovnicească a persoanelor aflate în nevoi, publicarea de cărți, articole, materiale video, organizarea de conferințe și expoziții, pelerinaje, implicarea în activități de educație a tinerilor.

Vom folosi gestul tău filantropic pentru a continua acest proiect, a-l dezvolta și a bucura cât mai multe suflete de vestea cea bună adusă în lume de Domnul nostru Iisus Hristos!

Numele donatorilor vor fi pomenite în Sfântul Munte Athos la Sfânta Liturghie.

Transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Triadikon

Cod fiscal: RO38581032

Cont LEI: RO69 BTRL RONCRT 0400844901

Cont EURO: RO19 BTRL EURCRT 0400844901

Cont DOLARI: RO23 BTRL USDCRT 0400844901

Cod SWIFT: BTRLRO22

Banca: Banca Transilvania S.A.

Paypal/Card bancar fără cont Paypal:

Domnul să vă răsplătească jertfa!

Facebook
WhatsApp
Email

33 de răspunsuri

  1. Mă numesc Elena și vreau să vă împărtășesc minunea pe care Sfântul Nectarie a săvârșit-o asupra mea in luna mai 2017.
    La vârsta de 41 de ani am fost diagnosticata cu cancer de col uterin stadiul 1. Am urmat tratament cu radioterapie dar mi s-au depistat în urma tomografiei o formațiune nodulara de 3 cm diametru la sânul stâng, pentru care am fost îndrumată sa fac alte investigații. Deși am fost programată la mamografie de doua ori aparatul s-a defectat și nu am mai făcut investigații. In tot acest timp am fost la Mănăstirea Radu Vodă unde m-am rugat pentru sănătate și am ajuns spre marea mea bucurie pe insula. Eghina in luna mai, intrând cu mare evlavie in Mănăstirea și în chilia Sfântului Nectarie. Cât am stat pe insula, doua zile, am avut mari înțepături in sân, deja mă gândeam că e un semn că mi s-a agravat boala și probabil nodulul s-a mărit și mai tare. Mă durea și plămânul și deja am crezut că e ceva grav. Când am revenit în țară m-am programat spășită la o ecografie gandinu-ma că dacă nu m-am vindecat Sfântul macar mă îndruma la operatie. Spre marea mea bucurie la ecografie nu s-a mai găsit nici urmă de modul care avea aproape dimensiunea unei nuci cu câteva luni in urmă.. Aceasta minune m-a făcut să înțeleg cât de mare este puterea Sfântului Nectarie și cât de mult ne ajuta. Am uitat sa va spun că port mereu cu mine fotografia lui și în ziua în care mi-am făcut ecografia la san o aveam chiar în buzunarul stâng, la piept.Simteam că Sfântul este cu mine și mă ocrotește. As vrea prin mărturia mea sa le spun celor sceptici că acești sfinți minunați chiar mijlocesc la Dumnezeu vindecarea nostra, atunci când credem cu adevărat.

  2. Am o problema mare de sanatate dar, acum o luna rugandu-ma la sf .Nectarie macar s-a oprit supatia mare din san.
    Multumesc sf. Nectarie!
    Doamne ajuta

  3. Sfantul Nectarie ne a ajutat enorm de mult pe mine si pe mama mea, a facut neinumarate minuni pentru noi, mamei i s a aratat in vis de doua ori, este ocrotitorul nostru. M a ajutat in scurt timp sa mi gasesc serviciu si multe multe altele care fiind personale nu vreau sa detaliez. Oricine ii cere ajutorul cu inima curata si cu credinta Parintele Nectarie ajuta neintarziat. Ii multumesc cu umilinta si il rog sa fie alaturi de noi mereu.

  4. Slava lui Dumnezeu ca ne trimite sfinti binecuvantati ,in care ne punem nadejdea ,si cu evlavie ne rugam lor sa ne ajute.Amin.

    1. Buna ziua,și pe mine Sfântul Nectarie m-a ajutat foarte foarte mult.Am întâmpinat multe situații grele ,care din punctul meu de vedere nu aveau rezolvare,m-am rugat la Sfântul Nectarie și m-a ajutat foarte mult.In schimbul acestui ajutor am făcut niște promisiuni de care nu m-am ținut.Sfinte Nectarie îmi pare rău,că nu am ținut niciuna dintre promisiuni,deoarece se pare că sunt un om foarte slab în credinta.Ajuta-ma te rog Sfinte Nectarie că să mă întăresc în credință și să nu mai fac promisiuni pe care nu le pot tine.Doamne ajuta.

  5. Doamne ajută! Cred este o omisiune în acest acatist la final, când trebuie să se repete Condacul nr. 1 “Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați…”, practic nu ai de unde să-l repeţi, pt. că la început, sus, acel Condac 1 lipseşte şi apare doar glasul 8 Apărătoare Doamnă…

    1. Condacul 1 apare, este „Pe astrul cel nou-luminător al Ortodoxiei…”, iar cine dorește, îl poate cânta pe glasul 8, luând ca model troparul „Apărătoare Doamnă…”, la asta trimite acea referire. Doamne ajută!

    2. Multumesc, Sf.Nectarie ca m-a învrednicit sa-i citesc Acatistul , in aceasta seara .Ma rog la el sa-mi ajute sa ajung sa ma rog la moastele sale de la Mănăstirea Radu Vodă.Amin!!!

  6. SIMT NEVOIA DE A MĂ RUGA SFÂNTULUI NECTARIE.
    MÂINE DUMINICĂ, 27 IANUARIE 2019, VOI MERGE LA MÂNĂSTIREA
    RADU VODĂ SĂ MĂ ROG, SĂ-I SĂRUT MOAȘTELE ȘI SĂ CUMPĂR
    DE LA PANGAR, CARTEA CU ACATISTUL SFÂNTULUI, PENTRU A MĂ RUGA
    ȘI ACASĂ.

    1. Sfantul Nectarie este sfantul meu de suflet! Mi-a aparut in vis, in anul 2014 si m-a ajutat enorm de mult , atat pe mine cat si pe familia mea.Rugati-va cu credinta sfantului Nectarie si totul v-a fi bine! Multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul cu care m-a binecuvantat si cu care ma ajuta in fiecare zi . Doamne ajuta !

  7. Sfantul Nectarie m-a ajutat, m-a vindecat si mi-a dat putere. A venit in casa noastra prin iconite si ulei sfintit. Este grabnic ajutator. Multumesc lui Dumnezeu, Maicutei, Mantuitorului, multumesc Sfantului Nectarie pentru a sa grija!

  8. multumesc bunului Dumnezeu,maicii Domnului,multumesc sf Nectarie,sf E frem cel nou la care m-am rugat si mi-a ascultat ruga,ca sotul meu sa treaca cu bine de greaua operatie la care a fost supus si sa vina sanatos acasa.Iar rezultatul a fost unul miraculos. Doamne ajuta pentru toate minunile tale cu care ne binecuvantezi

  9. Eu ma rog la sfântul Nectarie să mijloceasca si sa_l vindece pe soțul meu,este afectat de multe boli si a mai căpătat si zona zoster. Doamne, și sfinte vindecatorule Nectarie, indura-te si de soțul meu si-l vindeca! Preabunule parinte, stand neîncetat în fața tronului lui Dumnezeu, roaga-l de vindecare si pentru soțul meu!

  10. Ma numesc Mihaela si Sf. Nectarie este pentru mine unul dintre cei mai iubiti Sfinti. Voi scrie pe scurt povestea mea: in adolescenta imi doream dupa casatorie sa am macar 4 copii, noi fiind doar 2 frati. Din nefericire sotului meu i s-a depistat o tumora imediat dupa casatorie. Ne-am ferit sa avem copii datorita medicatiei pe care o lua. Dupa 9 ani de chin a decedat, eu aveam 33 de ani atunci. Inca cativa ani am jelit dupa el, fusese singurul barbat din viata mea. Anii au trecut si m-am resemnat zicandu-mi ,,sunt una dintre femeile care nu au avut norocul sa fie mame,,. Tarziu si cu greu am intrat intr-o alta relatie. Aveam destule probleme ginecologice, nu ne gandeam la copii, plus ca aveam deja 42 de ani. Ma programasem pentru operatie in cele din urma, aveam probleme grave cu ovarele. Dar am amanat-o pentru ca urma sa venim de sarbatorile de iarna in Romania. Pe tot concediul am avut dureri si abia asteptam sa fac operatia la intoarcere. Pe 7 ianuarie m-am dus la medic si ,,minune,, eram insarcinata. Chiar medicul mi-a spus ca e o minune. Daca ma opera pe 17 decembrie, prima programare, pierdeam copilul. Intr-o noapte mergand la baie am calcat pe o iconita. Curios ca se afla pe jos, era Sf Nectarie, m-am simtit vinovata desi iconitele erau la loc de ,,cinste,, in casa. Nu stiam despre acest Sfant prea multe, am inceput sa citesc despre el a doua zi. Sarcina evolua foarte bine, aveam 3 luni. Atunci i-am promis Sfantului ca, copilul meu ii va purta numele. Ma gandeam ca va fi baiat. La 4 luni am avut rupere de membrana asa din senin, hemoragie mare, eram singura acasa. Cand am ajuns la clinica mi-a spus medicul ca e o minune ca nu am avortat la cat sange am pierdut. Dar tot timpul l-am implorat pe Sf Nectarie sa ma ajute. Si m-a ascultat. Sarcina a evoluat foarte bine si am nascut o fetita sanatoasa, Nectaria-Alexia. Numele initial a fost Alexia, dupa tata si urma sa nasc de Sf Alexandru. La botez am primit o icoana mare cu Sf Nectarie de la o vecina din Romania care, ce credeti, o cumparase pentru mine la inceputul lui noiembrie, cu un an inainte. Am botezat fetita pe 22 noiembrie, ziua in care se presupune ca ramasesem insarcinata cu un an in urma. Vecina cumparase icoana pentru mine inainte ca eu sa raman insarcinata si la botez a aflat numele fetitei mele. Asta nu a fost o coincidenta ci o ,,minune,,. Sfantul a intrat in viata noastra si ne-a daruit-o pe Nectaria. Au trecut 6 ani de atunci. Ii multumesc Sfantului Nectarie foarte des, il simt aproape, si fetita mea se roaga lui. Am ajuns acasa la el in Eghina, am plans pe patul lui. Exista minuni si exista Sfinti care le infaptuiesc, credeti in ele!… Am multi Sfinti iubiti dar Sfantul Nectarie chiar face parte din familia mea! Il iubesc si cred in el cu toata fiinta mea! Iisuse scump iti multumesc!…Maicuta scumpa iti multumesc!…AMIN!…

  11. Ma rog Sfantului Nectarie si Bunului Dumnezeu sa ma ajute sa ma vindec de boala grea pe care am descoperit o acum 1 an.
    Dumnezeu sa ne ocroteasca!

  12. Sfântul Nectarie a venit la mine atunci când aveam nevoie. Îmi apărea mereu in cale pana când mi-am dat seama ca Lui trebuie sa ii cer ajutorul. M-a ajutat foarte mult vindecând primul meu copil, iar eu am promis ca voi boteza al doilea copil cu numele Lui. Acum, am nevoie iar de ajutorul Lui și știu ca va fi bine. Mulțumesc, Sfinte Nectarie!

  13. Doamne ajuta.Te rog Sfinte Ierarhe Nectarie sa ma ajuti sa raman insarcinata (am 41 de ani,2 sarcini extrauterine si nici o sansa din partea medicilor ,decat poate in vitro,ceea ce nu vrem sa facem)si sa ma inteleg cu sotul meu .Multumesc pentru tot ce faci in viata mea.Multumesc ca ai venit in casa mea.Multumesc ca ai venit in tara noastra.Multumesc ca ai izvorat Mir din icoana cand te puneam la capul meu sa ma veghezi …Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria impreuna cu toti Sfintii roaga-te pentru noi pacatosii Marian si Cristina.

  14. Sfântul Nectarie m-a ajutat și pe mine prin rugamintile sale la Dumnezeu mi-a salvat băiatul de la moarte si pe tatăl meu. Iti multumesc Doamne si Sfântă Fecioară, Doamne Iisuse Hristoase și sfinte Nectarie pentru îndeplinirea dorințelor. Amin!

  15. Am fost diagnosticata cu cancer ovarian si operata. Exista un marker specific bolii, o analiza de sange ce trebuie sa fie sub 35 ca nivel. Inainte de operatie era 300. Am inceput sa citesc acatistul Sfantului Necatrie si dupa operatie am ajuns la 90. Am fost la Manastirea Radu Voda, m-am rugat Sfantului si m-am spovedit. M-am smitit foarte linistita si impacata si cu lumina in suflet. Dupa 3 sedinte de chimioterapie nivelul markerului a ajuns la valoarea de 9. Fac in continuare tratament, dar am in suflet speranta vindecarii. Multumesc Sfantului Nectarie pentru puterea pe care mi-o daruieste.

  16. Slava Tie Sfinte Nectarie, roaga-te pentru noi pacatosii si roaga-L pe Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa trecem peste boala care a cuprins pamantul in aceasta perioada. Ca tu esti grabnic ajutator si cu ajutorul tau, al sfintilor si al Preacuratei Maicute vom reusi sa trecem peste aceata grea incercare.
    Doamne ajuta!

    1. Doamne sfinte ierarh Nectarie ajutal te tog din suflet pe fratele meu Nicolae care astazi a fost operat de cancer la esofag sa treaca cu bine peste aceste zile critice . Multumesc tie Sfinte Ierarh Nectarie
      .Ajuta-ma sfinte ierarh sa stiu sa ii ii multumesc bunului Dumnezeu si Sfintei Fecioare Maria , pentru tot ce mi-au dat in viata.

  17. Am probleme de sănătate,și Sfântul de fiecare data mi-o venit în dar cu mare, mare ajutor. Doamne ajuta și binecuvintează pe toată lumea greu încercată.

  18. Am o varsta inaintata si spre rusinea mea am aflat destul de tarziu despre Sf Nectarie si minunile savarsite! Am citit cu emotie si… pielea de gaina… comentariile si mi-au dat lacrimile. Avand si eu acum o problema de sanatate in familie, e vorba de sotul meu, prind curaj si incredere ca rugandu-ma si eu Sf. Nectarie va face o minune, si prin mijlocirea lui, Dumnezeul nostru se va indura si de el sa-i vindece piciorul. Multumesc celor ce mi-au deschis ochii si m-au indrumat! Doamne ajuta!

  19. Multumesc Sfinte Nectarie! De fiecare data cand citesc Acatistul, simt o usurare, o mangaiere, multumire si multa iubire! Ai te rog grija de familia mea, de toti prietenii, chiar si dusmanii si de toata lumea aceasta, si iarta ne, pentru toate greselile noastre

  20. Mulțumesc Sfinte Nectarie pentru toate bucuriile aduse tuturor oamenilor. Bucuria lor e și bucuria mea.
    Mulțumesc Sfinte pentru toate. Te port cu mine în gând. Amin

Dă-i un răspuns lui Nadia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *