Înalță către Dumnezeu această rugăciune pentru sănătatea bunilor tăi părinți, care ți-au dat viață și te-au crescut ca să să ajungi omul care ești azi.
Doamne, Dumnezeule Cel Atotbun, Care mi-ai dăruit părinţi buni, ca prin ei să mă împărtăşesc de multe binefaceri; Cel ce voieşti să le fiu moştenitor pentru viaţa ce prin ei mi-ai dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ţie mă rog cu umilinţă pentru sănătatea şi mântuirea lor. Dumnezeule, Cel ce eşti atotîndurat, dar şi atotdrept, care binecuvintezi pe fii pentru părinţii lor şi adeseori, în dreapta Ta mânie, îi pedepseşti pentru păcatele lor; primeşte umilita mea mulţumire pentru binefacerile ce le reverşi neîncetat asupra părinţilor mei. Trimite-le, Stăpâne cel atotbun, şi în viitor binecuvântările Tale şi le iartă lor toate greşelile pe care, ca nişte oameni le-au făcut. Învaţă-mă ca să cinstesc în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător şi mulţumitor pentru viaţa ce prin ei mi-ai dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ajută-mi ca să urmez poruncile Tale cele Sfinte, să le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amărască şi să-i întristeze. Răsplăteşte-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine, pentru dragostea şi îngrijirea neadormită, ce totdeauna o au pentru mine. Apără-i de toate nefericirile şi întristările. Dă-le viaţă lungă, fericită, liniştită şi paşnică. Fă-i părtaşi de binecuvântarea Sfinţilor Tăi, înmulţeşte roadele ostenelilor lor, fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească în virtuţi şi în îndestulare, ca să Te binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.