– Parinte, am auzit de doi frati, dintre care cel mai mic era milostiv, iar cel mare nu.
– Parintii sa-l invete si pe cel mare sa se indulceasca prin a da. Daca cel mare va cultiva aceasta virtute, va primi plata mai mare decat cel mic, care o are din fire, si va deveni mai bun.
– Parinte, cum se poate izbavi cineva de stramtimea inimii, de greutatea ce o are in a da?
– Ce, esti zgarcita? O sa te arunc afara! Si la ascultare, de pilda, cand esti la arhondaric, sa iei o binecuvantare generala, ca sa poti da. Nu vezi si Dumnezeu cu cata imbelsugare da tuturor binecuvantarile Sale? Daca cineva nu se obisnuieste sa dea, se invata zgarcit si dupa aceea ii vine greu sa dea.
Iubitorul de argint este “pusculita”; aduna el, ca sa-i gaseasca altii. Si astfel pierde bucuria de a da si rasplata dumnezeiasca. Odata i-am spus unui bogat: “De ce aduni? N-ai obligatii. Ce-o sa faci cu ei?”. “Aici vor ramane cand voi muri”, imi raspunde. “Eu iti dau binecuvantare sa le iei pe toate sus!”, ii spun. “Aici vor ramane”, imi spune din nou. “Daca voi muri, lasa sa le ia altii”. “Ei, dar asa aici vor ramane”, ii spun. “Scopul este sa le dai cu propriile tale maini acum, cat traiesti”. Nu exista om mai nesocotit decat lacomul de bani, care aduna mereu si totdeauna traieste in lipsa si in cele de urma isi cumpara iadul cu economiile pe care le-a adunat. Este cu desavarsire pierdut, pentru ca nu da si se pierde cu lucruri materiale si pierde astfel si pe Hristos.
De cel zgarcit isi bat joc toti. Este un mosier foarte bogat, care are ogoare la tara, iar in Atena multe cladiri, dar este foarte zgarcit. Odata a facut o oala de mancarica de fasole, dar numai zeama, ca sa manance lucratorii ce lucrau pe ogoarele lui. Mai demult lucrau sarmanii de dimineata, inainte de a rasari soarele si pana la apus. Asadar, la amiaza, cand s-au oprit putin, ca sa se odihneasca, stapanul a pus mancarea de fasole intr-o cratita si a chemat pe lucratori sa manance. S-au asezat sarmanii in jurul cratitei si au inceput sa manance. Cand luau cu lingura vreo boaba, cand numai zeama goala. Un lucrator era foarte glumet. Lasa lingura si se duce mai departe. Isi scoate cizmele si ciorapii si se apropie voind sa intre in cratita. “Ce faci?”, il intreaba ceilalti. “Ma gandeam sa intru inauntru, poate voi prinde vreo boaba de fasole!”. Atat de zgarcit era ticalosul acela. De aceea, de o mie de ori este mai bine sa-l stapaneasca pe om risipa, decat zgarcenia.
– Zgarcenia este boala, Parinte?
– Boala foarte mare! Daca il stapaneste pe om zgarcenia, boala mai mare nu exista. Economia este buna, dar sa ia aminte omul sa nu-l stapaneasca incet-incet diavolul cu zgarcenia.
– Parinte, unii din pricina zgarceniei stau flamânzi.
– Numai flamânzi? Era un negustor bogat care avea o pravalie mare si cu briceagul taia in trei chibriturile acelea late! O alta foarte bogata avea un fitil cu sulf; tinea carbuni aprinsi si cu acel fitil lua foc din carbuni ca sa aprinda soba, ca sa nu cheltuiasca vreun chibrit. Si avea case, terenuri, o avere mare.
Nu spun ca sa fie cineva risipitor, dar, cel putin, acestuia daca ii vei cere ceva, repede iti va da. Iar daca este zgarcit, ii va parea rau sa-ti dea. Erau odata doua gospodine si discutau despre salate, despre oteturi si, asa discutand, una a spus: “Am un otet foarte bun”. Odata cealalta a avut nevoie, saraca, de putin otet si s-a dus la aceea sa-i ceara. “Asculta aici”, ii spune aceea, “daca-l dadeam, n-as fi mai avut otet de sapte ani!”. E bine sa faci economie si sa dai. Econom nu inseamna zgarcit. Tatal meu nu tinea bani. La Farasa nu exista hotel; casa noastra era ca un hotel. Oricine venea in sat, la primar mergea sa stea. La el manca, el ii spala picioarele si-i dadea ciorapi curati.
Acum vad ca unele locuri de inchinare au magazii intregi cu candele dar nu spun: “Avem destule, nu ne mai dati altele”. Acestea nu le pot folosi, nici nu le pot vinde, dar nici nu le dau. Cand cineva incepe sa adune, se leaga si nu poate da. Iar daca incepe sa adune lucruri dar le si da, atunci inima lui se va aduna in Hristos fara sa-si dea seama cum. O vaduva sa nu aiba bani sa cumpere un cot de stofa ca sa-si imbrace copiii, si eu sa adun! Cum voi suporta aceasta? La Coliba nu am nici farfurii, nici cratite, ci niste tinichele. Prefer sa dau cinci sute de drahme unui student sa mearga de la o manastire la alta, decat sa iau ceva pentru mine. Daca nu aduni, ai binecuvantare de la Dumnezeu. Daca dai binecuvantare, iei binecuvantare. Binecuvantarea naste binecuvantare.
Sursa: Sfântul Paisie Aghioritul, Trezire duhovniceasca (via Cuvantul Ortodox)