VIDEO: Sfânta Lumină a venit la Ierusalim și în 2018! Hristos a înviat!

În categoria: Minuni | 0

Într-o atmosferă de mare evlavie și sfântă bucurie, marea minune de la Sfântul Mormânt al Domnului a avut loc și anul acesta la ora 14:17 (ora Ţării Sfinte şi a României). În următoarele ore, delegațiile prezente la Ierusalim vor duce Sfânta Lumină în toate colţurile lumii ortodoxe.

Slavă Ţie, Doamne!

Urmăriţi mai jos înregistrarea video a venirii Sfintei Lumini la Ierusalim:

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră, ca şi cum ar ieşi dintr-un lac.

Patriarhul Diodor I a fost hirotonit diacon la Ierusalim, în anul 1944 şi a deţinut vredni­cia de patriarh între anii 1981-2000. La Paştile anului 1998, cu puţine zile înainte de Sâmbăta Mare, a dat un interviu profesorului danez, Niels Christian Hvidt, referitor la ceremonia Sfintei Lumini. Interviul a fost publicat în ziarul danez Berlingske Tidende, precum şi în cartea lui Hvidt cu titlul: Miracles – Encoun­ters Between Heaven And Earth (Minuni – În­tâlniri între Cer şi Pământ).

Patriarhul Diodor, până la adormirea sa din septembrie 2000, a deţinut rangul de patriarh vreme de 19 ani şi a fost prezent la ceremonia Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupţi. În inter­viul său acordat profesorului danez, patriarhul menţionează următoarele:

„După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le citesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce citesc rugăciunile.

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină.

Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean şi apoi celui copt. După aceasta, împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică…

Trăim multe minuni în bisericile noastre şi minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea şi simbolismul pe care le are minunea Sfintei Lumini. Minunea este ceva ca o taină dumnezeiască. Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pen­tru noi, ca şi cum ea [Învierea] s-ar fi petrecut cu câţiva ani în urmă… Mă aflu în Ierusalim din 1939 şi am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit ceremonia Sfintei Lumini în toţi aceşti ani şi astfel am fost martor ocular al minunii de 61 de ori. Pentru mine nu se pune întrebarea dacă eu cred în minune sau nu. Ştiu că ea este adevărată.”

Aceasta este mărturia pe care a depus-o Patriarhul Diodor I la Paştile anului 1998. Descrierea ei este atât de analitică şi revelatoare, încât nu suportă niciun comentariu.

 

O mărturie personală legată de Sfânta Lumină de la Ierusalim

Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.

n anul 2008, mă aflam la ceremonia Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare, însă pentru prima dată nu în Biserica Învierii, aşa cum obişnuiam s-o fac mulţi ani la rând, ci în Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena care se află în interiorul Patriarhiei. Această Biserică este aproape de marea turlă a Bisericii Învierii, iar de la ferestrele interioare se vede de sus locul Sfântului Mormânt. Cele două Biserici comunică între ele şi sunt în esenţă unite, deşi se află la altitudini diferite.

În acea Sâmbătă Mare, Sfânta Lumină a coborât la ora obişnuită a amiezii şi în câteva minute s-a răspândit, din lumânare în lumânare, şi în mica biserică unde mă aflam. După vreo zece minute, când cei ce erau de faţă luaseră Sfânta Lumină în lumânările lor, iar cei mai mulţi deja plecaseră din Biserică, o rază de lumină alb-albăstruie, care semăna cu o descărcare electrică, a intrat printr-o fereastră a bisericuţei. Raza luminoasă era dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de secundă.

Exact sub icoana Maicii Domnului se aflau două femei din Rusia care, în acea clipă, erau întoarse spre fereastra prin care intrase Lumina. Când raza alb-albăstruie şi sunetul puternic au fost percepute, cele două femei şi-au ple­cat capetele lor din reflex şi după ce au scos un ţipăt puternic, au alergat câţiva metri într-o parte. Raza de lumină a trecut la câţiva centimetri pe deasupra capetelor lor. După puţin timp şi-au întors privirile spre icoană şi, cuprinse de teamă, se ţineau amândouă cu mâinile de inimile lor.

Eu mă aflam la distanţă de vreo cinci metri împreună cu prietenul şi colaboratorul meu, Ioan Koutsikidis, care, de asemenea, a văzut toată scena. În bisericuţă se mai aflau încă vreo zece persoane. Pentru câteva secunde, am încercat să conştientizăm ce se întâmplase. Când ne-am apropiat de icoana Maicii Domnului, am constatat cu uimire că singura candelă care era agăţată înaintea ei, se aprinsese de la raza alb-albăstruie. Candela aceasta fusese stinsă mai înainte, precum şi toate celelal­te candele din biserică.

Puţinii oameni care trăiseră evenimentul, au început să filmeze, să fotografieze şi să aprindă din nou lumânările lor de la candelă. Acest caz arată limpede că Sfânta Lumină nu se manifestă exclusiv în Biserica Învierii, ci şi în alte biserici, sau chiar şi în locuri deschise.

 

Sursa: Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 259-261.

Distribuie:

Lasa un comentariu...