Odată l-am întrebat pe Bătrânul Arsenie:
– Părinte, nu cumva l-aţi cunoscut şi Sfinţia Voastră pe Sfântul Siluan?
– Noi am auzit multe despre acest mare ascet, iar odată chiar m-a întrebat stareţul dacă vreau să mergem să-l cunoaştem, dar eu am preferat să spun: „Nu”.
– Dar de ce, Părinte?
– Pentru că eu ştiam ruseşte, iar stareţul nu ştia, şi nu m-aş fi simţit bine ca eu să vorbesc, iar el să asculte.
Însă îl cunoşteam bine pe stareţul Sofronie. Acesta venea regulat la noi, pentru că avea mare evlavie la stareţul Iosif*.
Refuzul Bătrânului Arsenie la propunerea stareţului său nu se consideră aici ca o neascultare, ci este o dovadă a adâncii lui smerite cugetări şi a discernământului său. Ca ucenic, nu se simţea bine ca el să vorbească, iar stareţul să asculte. Să luăm aminte şi noi la aceasta şi să-i urmăm exemplul.
* În cartea „Cuviosul Siluan”, Părintele Sofronie menționează că a cunoscut în timpul cât a stat în Sfântul Munte, șapte mari asceți. Unul dintre aceștia, precum ne încredințează ieromonahul Zaharia de la Essex, a fost Bătrânul Iosif.
Sursa: Monahul Iosif Dionisiatul, Bătrânul Arsenie Pustnicul. Împreună-nevoitorul Starețului Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 62-63.