L-am rugat pe părintele Paisie să-mi spună care sunt elementele cele mai importante ale unei strategii duhovniceşti corecte, pentru a avea parte de o înaintare reală şi care să poată trezi unui creştin un interes deosebit.
Răspunsul lui original şi neobişnuit m-a problematizat serios, făcându-mă să am un şi mai mare respect faţă de persoana sa.
Iată ce mi-a spus pururea pomenitul Gheronda în felul său simplu şi cu totul spontan:
„Mulţi creştini se chinuie pe ei înşişi punându-şi întrebări dificile, pentru ca în final, negăsind un răspuns satisfăcător, să se lase cuprinşi de dezamăgire.
Ajung să depună armele pe considerentul că n-au reuşit să atingă o culme a reuşitei duhovniceşti, aşa cum preconizaseră.
Mă întreabă unii în ce fel pot ajunge la îndumnezeire şi li se pare ciudat când le spun că nu ştiu.
Se miră când le spun că mai de preferat este să reuşească să stea pe propriile lor picioare, să se cunoască pe ei înşişi, să înainteze duhovniceşte în viaţa lor şi să înveţe să se jertfească pentru ceilalţi, decât să-şi pună probleme atât de dificile pentru care nu există o rezolvare uşoară.”
– Deci cunoaşterea de sine, dragostea pentru aproapele, progresul duhovnicesc sunt numai câteva din mijloacele necesare la care trebuie să apeleze un creştin. Există şi altele?
– Da. Creştinul trebuie să fie raţional, nu iraţional sau exagerat.
Îi văd pe unii părinţi cât de exageraţi sunt şi cât de iraţionale sunt pretenţiile pe care le impun copiilor lor.
Unul mi-a spus că şi-a obligat copiii să meargă la biserică în fiecare Duminică şi îi bate dacă nu vor s-o facă.
Nu este bună o astfel de atitudine pentru că nu poţi să-l faci pe celălalt să se sfinţească cu forţa.
Însă sunt şi unii clerici exclusivişti care vorbesc de Dumnezeu într-un mod care te înspăimântă.
Constat că oamenii epocii în care trăim şi-au schimbat felul de a gândi şi trăi faţă de perioada tinereţii noastre. Noi ca şi copii mâncam bătaie de la părinţii noştri şi de la cei mai mari. Astăzi aceste lucruri nu mai merg şi nu au un rezultat pozitiv.
Un altul mi-a spus că în timpul liber se urcă în autobuzele orăşeneşti, unde ţine câte o predică scurtă, după care împarte călătorilor fluturaşi cu conţinut religios care vorbesc de necesitatea spovedaniei. Mi-a spus că are probleme cu copiii lui, care se ruşinează de misiunea pe care o face.
Răspunsul meu către el a fost că sunt bune cele pe care le face, însă sunt exagerate, şi că astăzi trebuie căutate noi modalităţi de a face misiune, altele decât cele din vremea războiului, atunci când tinerii creştini cântau pe drumuri sau în autobuze cântece creştine, împărţind fluturaşi. De omul contemporan trebuie să te apropii altfel.
– Cele pe care le-aţi spus sunt suficiente pentru un creştin sau există şi alte lucruri pe care este necesar să le aibă în vedere?
– Să-L mărturisească pe Hristos nu prin cuvinte ci prin fapte, prin exemplul şi viaţa personală.
– Da, dar şi cuvintele sunt de folos. Rugăciunile dumneavoastră nu sunt alcătuite din cuvinte?
– Rugăciunile au o destinaţie dumnezeiască, nu sunt cuvinte aruncate în vânt.
– Ce altceva nu trebuie să uite creştinul?
– Moartea. Este de mare folos ca cel credincios să se gândească permanent că este trecător pe acest pământ şi că viaţa de aici este scurtă. Cel care îşi aduce aminte de moarte zi de zi se păzeşte de păcat.
– Afară de moarte, mai este ceva la care creştinul trebuie să ia aminte?
– Să se păzească de cei care îi întind zilnic curse pentru a-i întina sufletul.
– Cine sunt aceştia?
– Cei care privesc doar spre pământ, fără să simtă nevoia de a-şi mai îndrepta ochii şi către cer.
– Spre ce mai trebuie să-şi îndrepte creştinul atenţia?
– Tăcerea. Noi creştinii ar trebui să învăţăm să tăcem. Pentru că este deosebit de riscant, şi chiar de râs, să ne proclamăm pe noi înşine fie avocaţii lui Dumnezeu, fie specialişti în descifrarea planurilor şi voinţei Lui.
Sursa: Tasos Mihalas, Ne vorbește Părintele Paisie, Editura Cartea Ortodoxă/Editura Egumenița, Galați, pp. 102-104.