fbpx

Rugăciunea de dimineață a Părintelui Arsenie Boca

Alege excelența la Liceul Nicolae Steinhardt din București!

Liceul Nicolae Steinhardt vă oferă:

➡️ O înaltă calitate şi eficienţă a educaţiei oferite într-un mediu şcolar sănătos şi moral, sigur şi echilibrat.
➡️ O pregătire temeinică a copiilor pentru viaţă, o formare completă pentru minte, suflet şi trup

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin.

Donează pentru
Asociația Triadikon

Suntem o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, cu beneficiu public, al cărei scop este sprijinirea materială și duhovnicească a persoanelor aflate în nevoi, publicarea de cărți, articole, materiale video, organizarea de conferințe și expoziții, pelerinaje, implicarea în activități de educație a tinerilor.

Vom folosi gestul tău filantropic pentru a continua acest proiect, a-l dezvolta și a bucura cât mai multe suflete de vestea cea bună adusă în lume de Domnul nostru Iisus Hristos!

Numele donatorilor vor fi pomenite în Sfântul Munte Athos la Sfânta Liturghie.

Transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Triadikon

Cod fiscal: RO38581032

Cont LEI: RO69 BTRL RONCRT 0400844901

Cont EURO: RO19 BTRL EURCRT 0400844901

Cont DOLARI: RO23 BTRL USDCRT 0400844901

Cod SWIFT: BTRLRO22

Banca: Banca Transilvania S.A.

Paypal/Card bancar fără cont Paypal:

Domnul să vă răsplătească jertfa!

Facebook
WhatsApp
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *