de Arhim. Gheorghios (Kapsanis)
Trebuie să menționez faptul că, la Părintele Paisie, harisma înainte vederii se manifesta rar, și niciodată ca să-și arate calitățile, ci doar pentru folosul sufletesc al celor care îi treceau pragul.
Odată, Părintele Paisie a fost vizitat de un frate tânăr care avea gânduri împotriva egumenului său, pentru că nu-i dăduse schima. Înainte ca acesta să-și spună gândul, Gheronda îi spune: ”Binecuvântatule, de ce ai gânduri împotriva egumenului tău pentru că nu-ți dă schima?”
Părintele Paisie dădea mângâiere călugărilor tineri care se mâhneau pentru unele din neputințele lor, precum invidia. Pe acestea le caracteriza drept greșeli copilărești, apoi, desigur, îi învăța să treacă mai departe și să se maturizeze duhovnicește.
Părintelui Paisie îi era caracteristic și discernământul, cea mai mare dintre virtuți, sau dreapta-socoteală. El ajuta fiecare suflet să-și descopere vocația, dar și darul său primit de la Dumnezeu, iar aceasta o făcea pentru ca sufletul să-și afle deplina odihnă.
Dragostea Părintelui îmbrățișa întreaga lume. Pe mulți oameni și, bineînțeles tineri, i-a ajutat să trăiască o viață creștinească în lume și în viața de familie.
Când vorbeai cu Părintele Paisie aveai sentimentul că te afli în braţele lui Dumnezeu.
Trebuie să subliniez faptul că Părintele Paisie era foarte sensibil în problemele legate de dogmă. Cândva mi-a scris: „Dogmele n-au loc în comunitatea economică europeană”. Deci şi în această privință el mergea pe calea bătătorită a Sfinților Părinți, care au crezut și mărturisit că omul trebuie să păzească nu doar virtutea, ci și ortodoxia credinței.
Viața sfântă a părintelui a fost consfințită de însăși moartea sa. A primit boala aceasta cumplit de dureroasă ca pe un dar de la Dumnezeu, cu bucurie, gândindu-se că creștinii din lume care suferă de aceeași boală, sunt mângâiați în suferința lor, știind că există monahi care îndură boala aceasta cu răbdare.
Își depășise orice formă de egoism. Nu se mâhnea din pricina bolii lui ci, din patul durerii în care se afla, se gândea la ceilalți oameni care suferă. Încă și în ultimele zile ale vieții sale se interesa de problemele oamenilor. Unor soți care l-au vizitat cu câteva zile înainte de adormirea sa, și care aveau fiicele necăsătorite, le-a spus: „Vă dau poruncă să vă îngrijiți de fetele voastre și să le căpătuiți”. Și, cu rugăciunea părintelui, porunca și dorința fu împlinită.
Veșnică pomenire, Cuvioase Părinte! Îți mulțumim pentru câte ne-ai dăruit, ne-ai mângâiat, ne-ai sprijinit, ne-ai povățuit cu cuvintele și cu viețuirea ta. Roagă-te ca să-ți urmăm ție, precum și tu ai urmat Mântuitorului Hristos.
Sfântul Munte, 25 Martie 2004
Sursa: publicația periodică „Ο Όσιος Γρηγόριος”, Sfânta Mănăstire Grigoriou, Sfântul Munte Athos, 2015, nr. 40, pp. 8-12.
Traducere de Andrei Pirea