Monahul Inochentie s-a născut pe 30 octombrie 1860, în localitatea Irkutsk din Siberia.
De mic a rămas orfan, crescând alături de cei cinci fraţi ai săi. Tatăl lor le-a lăsat moştenire câteva mine de aur.
Tânărul Inochentie a mers în Petroupoli unde a studiat ştiinţele naturii, matematica şi dreptul.
Vieţuirea lui era foarte simplă, ascetică, și curată. Se nevoia din plin cu virtutea milosteniei, ajutându-şi colegii săraci şi pe oricine s-ar fi aflat în nevoie.
Odată, pe când făcea o vizită în Europa, a fost profund dezamăgit văzând modul lumesc în care trăiesc oamenii. El considera că banii nu aduc adevărata fericire. Această întâmplare i s-a făcut prilej de a-şi înteţi lupta ascetică.
Trăia ca ascet în mijlocul lumii, cu post, priveghere, rugăciune, cu smerita cugetare şi milostenie necontenită. Odată, unei monahii sărace i-a dăruit o sumă mare de bani, încât mulţi au crezut că şi-a pierdut minţile, vrând să-i ofere ajutor psihiatric. Însă, în cele din urmă, au înţeles că este vorba de un om al lui Dumnezeu, sporit în virtuţi, în milostenie, ce nu trăia pentru sine însuşi, ci pentru ceilalţi. Era un tânăr bogat care trăia în sărăcie, cumpătare şi curăţie pentru dragostea lui Hristos şi a aproapelui. Mulţi erau cei ce aveau evlavie la el, socotindu-l un om plin de Duhul, şi luminat de Dumnezeu.
În 1890, Inochentie Simbiriacov, în vârstă de 30 de ani, îl întâlneşte în Petroupoli pe ieromonahul David de la Schitul Sfântul Andrei Serai, chinovie a Mănăstirii Vatopedi de lângă Karyes, din Sfântul Munte. Acesta din urmă era şi egumenul Schitului Sfânta Petroupoli, metoc al Schitului Sfântul Andrei Serai. Din acel moment, părintele David a devenit duhovnicul lui Inochentie, şi povăţuitorul acestuia în viaţa monahală şi în lucrarea rugăciunii minţii.
Aflând despre reconstruirea schitului şi de nevoile acestuia, Inochentie a donat o sumă uriaşă din averea sa pentru terminarea lucrărilor, astfel încât, a devenit un nou ctitor al schitului. Cu toate acestea, nu a îngăduit să-i apară numele nicăieri.
În aceeaşi perioadă s-a întâlnit şi cu Sfântul Ioan din Kronştadt, căruia i-a oferit o sumă mare de bani pentru nevoile sale misionare şi filantropice.
A continuat să ofere bani mănăstirilor Schimbarea la Faţă, Latoga şi Valaam, şi schiturilor Învierea lui Hristos şi Toți Sfinţii. De asemenea, nu a încetat a milui aşezăminte filantropice, şcoli, spitale, case pentru invalizi şi săraci.
În 1894 intră în mănăstire ca monah începător, în 1896 devine rasofor, este tuns în schima mică în 1898 şi vine în Sfântul Munte, iar în 1899 primeşte schima mare. Ridică din temelii Chilia Sfânta Varvara de lângă schit.
Alături de bătrânul David urmează nevoinţe duhovniceşti foarte aspre. Postesc împreună întregul an fără ulei, dezlegând doar sâmbăta şi duminica, rostind neîncetat rugăciunea lui Iisus.
Îşi dă toată averea schitului, construind o întreagă aripă a acestuia cu trei biserici – Bunavestire, Sfântul Pantelimon, şi Sfântul Inochentie din Irkutsk –, un cabinet medical, o bolniţă, şi un asezământ pentru părinţii bătrâni.
Pentru toţi monahii Bătrânul Inochentie, era model de curăţie sufletească, de smerenie, de ascultare, de iubire dumnezeiască şi blândeţe, de îngăduinţă, de nevoinţă şi milostenie. Toţi monahii de la schit îi purtau mare evlavie, avându-l ca exemplu de urmat.
După ce a îndurat tuberculoza mai multe luni, pe 6 Noiembrie 1901, la ora 3 după amiaza, după ce s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, a adormit cu o mare bucurie în suflet, având să se întâlnească cu Mirele Hristos.
A fost înmormântat ca un mare ctitor şi binefăcător, după două zile, în spatele bisericii celei mari a Schitului Sfântul Antonie, lângă primul ctitor, dicheul Visarion.
Din marea lui smerenie, nu a vrut să fie hirotonit, ci spunea: „Am pierdut atâţia ani studiind în învăţământul laic. Vremea este acum să mă pocăiesc. Să câştig timpul pierdut. Lăsaţi-mă în linişte să-mi plâng păcatele mele cele multe, ca să găsesc milă în ziua judecăţii, eu, păcătosul şi de trei ori ticălosul.”
„Milionar, binefăcător, schimonah”
Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Μέγα Γεροντικό εναρέτων αγιορειτών του εικοστού αιώνος, Volumul al 2-lea, 1956-1983, Editura Migdonia, 2011.
Traducere de Andrei Pirea