Monahul Onufrie se trăgea din Tracia. A fost fiul unui cioban bogat ce avea multe oi.
Păstorind oile tatălui sau, Onufrie nu lăsa niciodată la o parte rugăciunea.
Tânăr fiind, a luat hotărârea să se afierosească vieţii monahale.
Fără bani sau alte lucruri, doar cu o pelerină pe el, porni spre Sfântul Munte, unde, după multe peripeţii, ajunse la limanul aghiorit al mântuirii, în 1888.
Ajuns aici, merse la mănăstirea Iviron pentru a se închina la icoana Maicii Domnului „Portăriţa”.
Cineva l-a dus la icoană şi, după ce află pentru ce a venit, i-a spus să se ducă la părintele Mina Mavrovounios de la Schitul Sfânta Ana.
Zis și făcut. A bătut la poartă, iar părintele Mina îl primi cu multă bucurie, spunându-i că Preasfânta l-a trimis aici din Constantinopol.
Tânărul fu surprins de faptul că bătrânul ştia acest lucru despre el, fără să-i fi spus nimic înainte.
Când a intrat în biserică, a văzut că icoana Maicii Domnului asuda. Atunci a înţeles că bătrânul Mina se rugase Preasfintei, iar Stăpâna îl luminase pe omul de la mănăstirea Iviron spre a-l îndruma aici.
Ca începător, făcea ascultare desăvârşită. Astfel, părintele Mina (†1916), la scurt timp după aceea, în 1890, l-a tuns monah dându-i numele duhovnicului său, Gheronda Onufrie Cipriotul, pe care, odată, pentru ascultarea lui, îngerii l-au dus cu tot cu barcă din Dafni până pe malul Schitului Sfânta Ana.
Părintele Onufrie îşi punea toată nădejdea la icoanele Maicii Domnului Iconomissa, Portăriţa, Vimatarissa, Triherousa [n.tr. – icoana Maicii Domnului cu trei mâini, de la Mănăstirea Hilandar] şi Stareța Sfântului Munte.
Părintele Onufrie o chema pe Maica Domnului cu multă evlavie şi multe lacrimi.
Ucenicului său, părintele Hrisanthos (†1981), îi spunea: „Roagă-te, şi mult să te bucuri pentru că ne-a adus Preasfânta în grădina ei. Nu doar aici este Preasfânta Maică, ci oriunde este mănăstire sau biserică în numele ei; ea este doică, este mângâietoare, iar mai presus de toate, este dătătoarea rugăciunii minţii si a inimii. Ea veghează la mântuirea noastră. Căci este colacul de salvare al vieţii noastre vremelnice”.
Altădată, i-a spus aceluiaşi: „Să strigi cu glas de luptă şi plin de bucurie chemând preadulcele nume al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care vede şi cunoaşte întreaga zidire. Când Hristos intră in inima monahului, atunci eşti dus la înălţime, iar acolo te vei învăţa ce este lăuntrul omului, iar când vei învăţa ce este lăuntrul omului, te vei osteni să te curăţeşti desăvârşit cu predulcele nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Atât cât va fi cu putinţă minţii tale, păzeşte-o să nu plece deloc din lăuntrul inimii… ”.
Cuvintele sale îi vădeau starea sufletului.
Nu voia să mâhnească pe nimeni, și răbda multe întristări fără vreun strop de răutate.
S-a învrednicit să o vadă pe Sfânta Ana slujind la biserica mare a schitului.
Fiilor săi duhovnicești le dădea întotdeauna pildă pe sfântul său Stareț.
A adormit în Domnul la 18 septembrie 1935, în vârstă de 90 de ani.
Sursa:
Monah Moise Aghioritul, Μέγα Γεροντικό εναρέτων αγιορειτών του εικοστού αιώνος, vol. al 2-lea, ed. I, Editura Migdonia, Septembrie, 2011, pp. 299-300.
Traducere de Andrei Pirea