– Care este legătura teologiei cu duhovnicia, părinte?
– Un teolog este cel care vorbește despre Dumnezeu. Totuși, pentru a vorbi despre Dumnezeu fără greșeală, trebuie să dobândești cunoașterea lui Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu este părtășie, unire cu Dumnezeu: este vedere a lui Dumnezeu.
Deci, cel care ajunge la cunoașterea personală a lui Dumnezeu, cunoaște de îndată deosebirea între Dumnezeu și diavol. Știe bine că cele zidite și cele nezidite nu au nimic în comun. Astfel distinge fără greș energiile diavolului de energiile lui Dumnezeu.
Deci teolog este în primul rând cel care poate face deosebire între energiile create și cele necreate.
Acel om îi poate călăuzi pe fii săi duhovnicești cu mare ușurință. Iar călăuzirea duhovnicească este în primul rând iscusința de a face această deosebire. Astfel spus, în drumul său spre curățire și, în general, către îndumnezeire, omul dă piept cu prima și marea piedică ce-i vine de la diavol, care folosește multe căi spre a-l înșela.
Se poate preschimba chiar în lumină, pretinde că este Dumnezeu și cere închinare.
De asemenea, cel care purcede la nevoința lăuntrică va avea de luptat împotriva gândurilor și a patimilor.
Cum poate cineva să știe că un gând vine de la Dumnezeu, și nu de la diavol? Părintele duhovnicesc, care are darul deosebirii duhurilor, poate deosebi gândurile și energiile.
Este important să notăm că darul deosebirii duhurilor nu este emanația rațiunii și a iscusinței firești, ci vlăstarul experiențelor duhovnicești lăuntrice. Iată motivul pentru care am spus la început că teologul se identifică cu părintele duhovnicesc.
Deci, cel care nu este teolog, nu poate fi părinte duhovnicesc: iar dacă nu este părinte duhovnicesc, nu poate fi numit teolog.
Și, așa cum am pomenit mai devreme, lucrarea părintelui duhovnicesc nu se mărginește la o simplă moralizare, ci cuprinde călăuzirea omului spre îndumnezeire.
Cum poate arăta cineva o cale pe care el însuși nu a umblat-o? Această lipsă duhovnicească poate fi parțial depășită dacă se străduiește să-și împlinească slujirea duhovnicească întemeindu-se pe „ de Dumnezeu insuflate teologhisiri ale sfinților și cugetul cel binecinstitor al Bisericii” (Sinodiconul Ortodoxiei).
Căci adevărata binecinstire „nu vorbește împotriva Părinților de Dumnezeu purtători”, cum spune Sfântul Grigorie Palama.
Iată de ce, repet, dacă nu suntem îndumnezeiți, trebuie să cârmuim poporul lui Dumnezeu urmând învățătura sfinților îndumnezeiți.
Sursa: Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, trad. Constantin Făgețan, Editura Sophia, București, 2001, pp. 106-107.