Cuvânt de foc al Arhimandritului Emilianos, fostul egumen al Sfintei Mănăstiri Simonopetra. Acest părinte cu viață sfântă ne vorbește despre rugăciunea minții, deslușindu-ne în câteva cuvinte sensurile adânci ale “rugăciunii celei de un singur gând“. (I.V.)
Cine nu cunoaşte rugăciunea Sfântului Munte? Se alcătuieşte dintr-o frază scurtă, din câteva cuvinte:
Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul.
Strigând stăruitor „Doamne”, aducem slavoslovie lui Dumnezeu, slăvim măreţia Lui, slăvim pe Împăratul lui Israil, pe Făcătorul tuturor celor văzute şi al celor nevăzute, în faţa Căruia se înfioară Serafimii şi Heruvimii.
Prin preadulcea invocare şi chemare a numelui „Iisuse”, mărturisim că Hristos Mântuitorul nostru este prezent, şi Îi mulţumim cu recunoştinţă pentru că ne-a pregătit nouă viaţă veşnică.
Cu al treilea cuvânt, „Hristoase”, teologhisim mărturisind că Hristos este Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu. Nu ne-a mântuit pe noi un om oarecare, nici vreun înger, ci Iisus Hristos, Dumnezeul cel adevărat.
În continuare, prin cererea lăuntrică, „miluieşte-mă”, ne prosternăm şi ne rugăm ca Dumnezeu să ne fie milostiv, împlinindu-ne cererile cele spre mântuire, arzătoarele dorinţe dar şi nevoile inimilor noastre.
Cât despre acel „mă”, ce lărgime are! Nu se referă doar la sinele meu, ci se referă la tot poporul lui Hristos, la Biserică, la toţi cei ce fac parte din trupul lui Hristos, Biserica.
În sfârşit, pentru ca rugăciunea noastră să fie deplină, încheiem cu „pe mine, păcătosul”. Ne mărturisim păcătoşi, aşa cum şi suntem, precum au mărturisit toți sfinţii, devenind prin această mărturisire fii ai luminii şi ai zilei.
Din acestea înţelegem că rugăciunea are în ea slavoslovie, mulţumire, teologie, rugă şi mărturisire.
Sursa: https://agathan.wordpress.com
Traducere de Andrei Pirea