Ce loc ocupă Rugăciunea lui Iisus printre celelalte rugăciuni?
„Ea este cel mai uşor mijloc spre dobândirea rugăciunii neîntrerupte. Această rugăciune are mai multe faze. Prima fază – rugăciunea trupească – constă mai mult în citire (rostire cu voce, n.trad.), stat în picioare, metanii. Atenţia se îndepărtează, inima nu simte, dorinţa dispare… Aici este nevoie de răbdare, muncă şi sudoare. A doua fază este rugăciunea atentă: mintea obişnuieşte să se adune în vremea rugăciunii şi o pronunţă conştient pe toată fără a se împrăştia. Atunci, atenţia se contopeşte cu cuvântul şi vorbeşte de la sine. A treia fază este rugăciunea simţurilor: de la atenţie se încălzeşte inima şi ceea ce acolo este în gând, aici se transformă în
simţire. Şi iată un sfat pe care-l oferă Sfinţii şi-i valabil pentru toţi: să nu treci cu vederea toate aceste etape, iar atunci când apare simţirea întrerupe orice altă lucrare (cititul, meditatul) şi stai în ea…
Prin atenţia către aceste manifestări ale rugăciuni se coace simţul de educaţie în rugăciune, iar prin neatenţie ea se risipeşte. Oricât de perfecţionat nu s-ar considera cineva în lucrarea rugăciunii, regula lucrării ei niciodată nu trebuie uitată şi lăsată, ci să o faci aşa precum este indicat şi să începi întotdeauna cu rugăciunea lucrătoare.
Apoi, urmează cea a minţii şi, în sfârşit, vei dobândi-o şi pe cea a inimii. Fără acestea, se vor risipi şi toate celelalte şi omul a crede că se roagă în continuare, dar în realitate nu va fi aşa… Cel mai uşor mijloc de dobândire a continuităţii rugăciunii este de a o deprinde şi a o înrădăcina în sine”. (Calea spre mântuire, pg. 242-243)
Principala condiţie de a reuşi în lucrarea Rugăciunii lui Iisus
„Rugăciunea lui Iisus se poate ridica la aceste trepte pe care le-am nominalizat, dar locul ei de bază se găseşte în rugăciunea neîncetată. Principala condiţie de a reuşi în lucrarea rugăciunii este curăţirea inimii de patimi şi de orice atracţie spre ceva senzaţional. Fără aceasta rugăciunea va rămâne întotdeauna pe prima treaptă: la cea citită sau vorbită. In măsura în care se va curăţa inima, rugăciunea citită (vorbită) va trece în rugăciunea minţii, iar când ea se va curăţa definitiv atunci va începe să lucreze şi rugăciunea neîncetată”. (Culegere de scrisori, ed. 2, nr. 243)
Când Rugăciunea lui Iisus este mai puternică decât celelalte rugăciuni? Calea spre mântuire
„Căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. Fierarul ştie că dacă va bate insistent cu ciocanul atunci va ieşi un cui… Iar cel ce râvneşte la cele duhovniceşti, nicidecum nu poate spune: voi face asta şi cealaltă şi iată ce voi primi. Zbate-te ca peştele pe uscat căutând, dar vei primi ceea ce este plăcut Domnului la vremea cuvenită. Acestea să ţi le scrii în inimă. Să cauţi să strigi cu zdrobire de inimă, cu umilinţă şi cu credinţă neîndoielnică, şi atunci Domnul îţi va da tot ceea îţi este de folos. Iar când îţi va reuşi ceva, nu este al tău acel lucru. Chiar dacă Domnul nu-ţi va da nimic, fie aceasta spre slava Lui. Mântuirea ta trebuie să o dai în mâinile Domnului, aceasta este cea mai sigură, mai bună şi mai înţeleaptă cale”. (Culegere de scrisori, ed. 5. nr. 771)
Domnul este aproape, chiar în inimă
„Ce trebuie să căutăm? O comunicare vie şi simţibilă cu Dumnezeu. Aceasta ne-o va da harul lui Dumnezeu, dar este necesar ca şi noi înşine să ne ostenim pentru aceasta. In ce direcţie este indicat să ne îndreptăm osteneala? In aceea de a fi mereu cu gândul la Domnul Care este alături, chiar în inimă.
Cea dintâi osteneală este aceea de a ne dezvolta deprinderea în rostirea neîncetată a Rugăciunii lui lisus. Aşadar începeţi-o, repetaţi-o necontenit, dar totul să fie cu gândul la Dumnezeu. Şi atât. Asta-i tot”. (Culegere de scrisori, ed. 5, nr. 896)
Căldura în inimă
„Ce caută toţi prin Rugăciunea lui lisus? Ca să se adâncească în inimă focul haric şi să înceapă rugăciunea neîncetată. Prin aceasta se şi apreciază starea harică. Trebuie să ştim că Rugăciunea lui lisus, atunci când scânteia dumnezeiască cade în inimă, se aprinde în flacără. De una singură ea nu poate da scânteia, ci doar contribuie la primirea ei. Prin ce contribuie? Prin aceea că adună gândurile la un loc şi-i oferă sufletului posibilitatea de a sta în faţa lui Dumnezeu şi de a merge în prezenţa Lui”. (Culegere de scrisori, ed. 5, nr. 91)
„Când atenţia coboară în inimă, concentrează acolo intr-un singur punct toate puterile sufletului şi ale trupului. Această concentrare a întregii fiinţe umane într-un singur loc produce senzaţia unei deosebite simţiri, care de fapt este începutul căldurii viitoare. La început uşoară, această simţire se întăreşte tot mai mult, capătă puteri, se adânceşte si din starea rece de altă dată, trece într-o simţire caldă, atrăgând la sine atenţia. Astfel se întâmplă că la început atenţia este ţinută în inimă prin încordarea voii, iar prin puterea ei, atenţia naşte căldură în inimă. Apoi această căldură ţine atenţia fără a depune mari eforturi. Mai apoi, atenţia şi căldura, convieţuiesc şi se susţin reciproc. Imprăştierea atenţiei răceşte căldura, iar împuţinarea căldurii slăbeşte atenţia. De aici apare o lege a vieţii duhovniceşti. Deprindeţi inima să-L simtă pe Dumnezeu şi întotdeauna vei avea gândul la El… lată întrebarea! Este oare această căldură duhovnicească? Sigur că nu. Ea este obişnuită, trupească. Ea poate fi numită duhovnicească doar atunci când este însoţită de mişcările duhovniceşti ale rugăciunii”.
Stări de extaz să nu cerem cu insistenţă
„Tot ceea ce trebuie să căutăm prin rugăciune este de a sădi în inimă simţul liniştii cald faţă de Dumnezeu, şi să ne străduim să nu-l pierdem. Să nu cerem cu insistenţă diverse mişcări şi stări de extaz. Iar atunci când Domnul ne va trimite deosebite stări la rugăciune, atunci să mulţumim pentru ele, să nu ni le atribuim nouă, iar când se vor îndepărta de la noi să nu ne întristăm foarte mult ca de o mare pierdere, ci întotdeauna cu smerenie, să ne coborâm la acel simţământ liniştit către Dumnezeu”. (Răspunsuri la Întrebările monahului despre rugăciune, m. 910, pg. 47)
Arderea duhovnicească
„Când inima arde cu flacără duhovnicească neutru Domnul, aceasta înseamnă dragoste faţă de eh Ea se aprinde din momentul în care Domnul se atinge de inimă. După cum El este dragostea desăvârşită, atunci şi atingerea Lui de inimă aprinde această dragoste faţă de El. Iar din dragoste porneşte şi aprinderea inimii către El. Toate acestea trebuie ă constituie obiectul căutării noastre”. (Culegere de scrisori, ed. 8, nr. 1338)
Când şi cum se altoieşte în inimă Rugăciunea lui lisus. Neobservarea reuşitei
„Atunci când ea se altoieşte în inimă, înăuntrul ei nu mai sunt întreruperi, ci una şi aceeaşi rugăciune şi iarăşi rugăciune. Oare ea se altoieşte?! Şi cine oare ştie cum? Dar ea totuşi se altoieşte. Cel ce o lucrează conştientizează acest lucru, neştiind de fapt cum s-a întâmplat aceasta – prin osteneală şi aflarea în faţa Domnului, prin repetarea necontenită a rugăciunii?” (Culegere de scrisori, ed. 5, nr. 787)
„Cum apare timp liber, treci iarăşi la rugăciune, şi aşa vei reuşi”.
Unora li se dă repede rugăciunea, altora mai greu
„Să ştiţi că rugăciunea minţii din inimă unora li se coboară în inimă mai repede, iar altora mai greu. Cunosc trei persoane: prima a dobândit-o doar cum a început a o spune, a doua în şase luni, iar a treia în peste zece luni. Iar unui mare Stareţ i s-a dat abia peste doi ani. De ce se întâmplă astfel? Ştie doar Unul Dumnezeu”. (Culegere de scrisori, ed. 5, nr. 937)
Termenul se ia în măsura puterilor şi a râvnei
„Nu-ţi impune o anumită perioadă de timp pentru a avea succese în lucrarea acestei rugăciuni, impune-ţi doar să munceşti şi să te osteneşti. Vor trece luni şi ani până ce se vor arăta începuturile reuşitei. Unul din stareţii athoniţi zicea că au trecut doi ani de osteneală până când a simţit o căldură în inimă; la altul aceasta s-a întâmplat într-o perioadă de numai opt luni. La fiecare aceasta se întâmplă în măsura puterilor lui şi a stăruinţei pe care o depune în această lucrare”. (Războiul nevăzut, p. 212)
Cu întreruperi şi fără de rost
„Important este să începem lucrarea şi să nu ne lăsăm de ea. Cum se procedează atunci când se pune stavilă sau se zăgăzuieşte un heleşteu? Incearcă să-l pună cât mai repede ca să nu treacă apa. Dar dacă vom pune un pumn de pământ şi vom lăsa lucrul, atunci apa îl va spăla şi dacă iarăşi vom pune altul, la fel apa îl va spăla. Aşa se va întâmpla la nesfârşit şi nu vom mai reuşi să facem barajul. Acelaşi lucru aplicaţi-l şi faţă de suflet. Curentul gândurilor este ca un râu. Se varsă intr-un mod foarte rapid din minte în inimă. Este necesar a-l opri şi de a nu-l mai lăsa să treacă. Dar dacă îl ţinem puţin şi apoi îi dăm drumul din nou. nu vom obţine nimic de folos. Este asemenea cu a construi şi apoi a dărâma”. (Scrisori din viaţa creştină, Sankt Petersburg, 1880, pg. 51)
Sursa: Calea rugaciunii launtrice. Manualul isihiei, Editura Egumenita.