Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul despre însemnătatea statorniciei în lucrarea duhovnicească, și despre marea primejdie a nestatorniciei.
Pe cel ce n-a început rânduiala vieții duhovnicești, nu-l zdruncină neumblarea după această rânduială, debandada lăuntrică – dar cine a început-o și se lasă apoi de ea, are de suferit mari vătămări.
Grăuntele cuprins de ger nu piere: puterea vieții se păstrează în el. Floarea degerată, însă, piere ori este vătămată, după cât de tare a înghețat.
Așa și aici: pentru cel în care începătura vieții a început să se arate, este pierzător să o lepede. După fiecare lepădare, puterile devin tot mai slabe, iar în cele din urmă se vlăguiesc de tot, rămâne doar numele, rânduiala vieții dinafară, fără conținutul lăuntric corespunzător.
Într-una din pildele Sale, Mântuitorul spune că în casa necurată trăiește un singur drac, iar în cea curățită, dar părăsită din nepăsare, se întorc deja șapte draci.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Editura Sophia/Editura Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 15.