De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoaştem momentul morţii?

Cruce - Sfântul Munte Athos

Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: De ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaşte sosirea morţii şi să ne putem pregăti din vreme?

La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: „Dumnezeu n-a voit să cunoaştem ceasul din urmă al vieţii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca cel din urmă şi deci oricând să fim pregătiţi!”

De altfel tot aşa ne sfătuieşte şi însuşi Mântuitorul Hristos în pilda celor zece fecioare, zicând: „Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25,13).

Totuşi, să ne închipuim că am şti dinainte ziua şi ceasul când vom muri. Ar fi oare ştiinţa aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea ştiinţă nu ne-ar fi de folos și cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor.

De frică, unii şi-ar pierde minţile. Alţii, dintr-o pornire de deznădejde, ştiind că numai atât de puţin mai au de trăit, şi-ar cheltui viaţa în cele mai urâte plăceri.

Nu se poate şti câţi dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet şi la judecata din urmă.

De aceea, mai bine este aşa cum a rânduit Dumnezeu, să nu cunoaştem ceasul sfârşitului nostru, dar să fim gata oricând a da seamă de faptele noastre şi să nu ne fie ruşine de felul cum ne-am trăit viaţa.

Fraţi creştini, de moarte nimeni nu poate scăpa. Toţi suntem datori să plătim acest tribut obştesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare din noi.

Dacă ceasul morţii ne este necunoscut şi suntem îndemnaţi să priveghem şi să ne pregătim ca pentru cel mai mare şi ultimul examen din viaţa noastră pământească, această aşteptare a clipei din urmă nu trebuie să fie o stare pasivă, de nelucrare şi de aşteptare plină de groază, ci, dimpotrivă, o aşteptare senină, însoţită de muncă statornică, plină de hărnicie şi de voie bună.

Să avem însă, în acelaşi timp, o grijă neîncetată pentru a ne păstra – pe cât se poate – sufletul cinstit, inima curată şi trupul neîntinat şi nepângărit de patimi, ştiind că trupul, împreună cu sufletul nostru, este locaşul Duhului Sfânt din noi.

Să ne îngrijim trupul, dându-i cele de trebuinţă, însă în aşa măsură încât să nu-i deşteptăm şi să nu-i aprindem poftele cele rele.

Drept aceea:

Să ne sfinţim viaţa prin Sfintele Taine, lăsate de Dumnezeu oamenilor.

Să trăim în bună înţelegere unii cu alţii.

Să nu ne bârfim între noi şi să nu ne înşelăm unii pe alţii.

Să nu ne urâm unii pe alţii, ci dimpotrivă, să ne sârguim a trăi ca fraţii între noi, ştiind că suntem cu toţii fii ai aceluiaşi Părinte Ceresc, pe Care ÎI numim „Tatăl nostru”.

Să ne străduim a ne trăi vremelnica noastră viaţă aşa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.

Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre” (Coloseni 3, 13-15) de-a lungul întregii vieţi, în veci. Amin.

Duminica a XX-a după Rusalii, 19 X 1985

Sursa: Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Fundaţia Tradiţia Românească/Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Bucureşti, 2001, pp. 18-20.

Donează pentru
Asociația Triadikon

Suntem o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, cu beneficiu public, al cărei scop este sprijinirea materială și duhovnicească a persoanelor aflate în nevoi, publicarea de cărți, articole, materiale video, organizarea de conferințe și expoziții, pelerinaje, implicarea în activități de educație a tinerilor.

Vom folosi gestul tău filantropic pentru a continua acest proiect, a-l dezvolta și a bucura cât mai multe suflete de vestea cea bună adusă în lume de Domnul nostru Iisus Hristos!

Numele donatorilor vor fi pomenite în Sfântul Munte Athos la Sfânta Liturghie.

Transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Triadikon

Cod fiscal: RO38581032

Cont LEI: RO69 BTRL RONCRT 0400844901

Cont EURO: RO19 BTRL EURCRT 0400844901

Cont DOLARI: RO23 BTRL USDCRT 0400844901

Cod SWIFT: BTRLRO22

Banca: Banca Transilvania S.A.

Paypal/Card bancar fără cont Paypal:

Domnul să vă răsplătească jertfa!

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

One Response

Lasă un răspuns la Ninel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CONTRIBUȚIA TA PENTRU ASOCIAȚIA TRIADIKON

Ajută-ne să ajutăm!