Învierea Domnului

În anul 2018, Sfintele Paști se prăznuiesc pe 8 aprilie!

Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos este praznicul în care toți creștinii ortodocși sărbătoresc „omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, a celei veșnice”, săltând și lăudând „pe Pricinuitorul, pe Singurul cel binecuvântat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit”.

Cea mai mare sărbătoare creștină, Învierea Domnului este pricină de mare bucurie pentru noi toți cei ce îl urmăm pe Hristos Dumnezeul nostru și credem cu tărie în cuvântul Său, fiind cel mai însemnat eveniment din istoria mântuirii omului, temelie a credinței și a propovăduirii creștine (1 Cor. 15, 14), biruință asupra păcatului și adevărată trecere de la moarte la viață.

„Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti ne prezintă biruința lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Prin urmare, Sfintele Paşti sunt sărbătoarea vieţii veşnice, a luminii veșnice şi a bucuriei veșnice în iubirea Preasfintei Treimi.” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)

Rânduieli și tradiții de Sfintele Paști

În această perioadă luminoasă și plină de adânci sensuri duhovnicești, creştinii merg în fiecare zi la Sfânta Biserică, se împărtășesc cu Sfintele Taine (după ce mai înainte s-au spovedit și au primit binecuvântare să se împărtășească), vopsesc ouă roşii, pregătesc miel şi cozonac.