fbpx

230 de africani s-au convertit la Ortodoxie în Tanzania

230 de africani au primit duminică Taina Sfântului Botez în estul orașului Morogoro din Tanzania.

Slujba Botezului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Dimitrie, Mitropolit de Irinopolis, în Biserica „Sfinţii Arsenie şi Paisie”.

Înainte de botez, persoanele au fost catehizate pentru a conştientiza importanţa tainei şi misiunii de creştin.

Toţi cei botezaţi au primit Sfânta Euharistie, iar unii dintre ei au primit şi Taina Sfintei Cununii.

Donează pentru
Asociația Triadikon

Suntem o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, cu beneficiu public, al cărei scop este sprijinirea materială și duhovnicească a persoanelor aflate în nevoi, publicarea de cărți, articole, materiale video, organizarea de conferințe și expoziții, pelerinaje, implicarea în activități de educație a tinerilor.

Vom folosi gestul tău filantropic pentru a continua acest proiect, a-l dezvolta și a bucura cât mai multe suflete de vestea cea bună adusă în lume de Domnul nostru Iisus Hristos!

Numele donatorilor vor fi pomenite în Sfântul Munte Athos la Sfânta Liturghie.

Transfer bancar:

Beneficiar: Asociația Triadikon

Cod fiscal: RO38581032

Cont LEI: RO69 BTRL RONCRT 0400844901

Cont EURO: RO19 BTRL EURCRT 0400844901

Cont DOLARI: RO23 BTRL USDCRT 0400844901

Cod SWIFT: BTRLRO22

Banca: Banca Transilvania S.A.

Paypal/Card bancar fără cont Paypal:

Domnul să vă răsplătească jertfa!

Facebook
WhatsApp
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *